Anunţ important pentru cei care au centrale termice de apartament. În sfârşit, o veste bună!

Ana Anitoiu 23.12.2021, 20:01
Anunţ important pentru cei care au centrale termice de apartament. În sfârşit, o veste bună!

Cei care au centrale termice de apartament au primit o veste bună cu puțin timp înainte de Crăciun. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, și Comisiile de Buget din cele două camere ale Parlamentului au propus un amendament ce a fost admis la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022 ce le va fi de folos acestor oameni.

Ce veste bună au primit cei care au centrale termice de apartament

Inițial, s-a decis stabilirea unei scheme de sprijin pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 în vederea plății facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru clienți casnici, persoane fizice autorizate, IMM-uri, microîntreprinderi, cabinete medicale și alte profesii liberale, întreprinderi individuale sau familiale; spitale publice și private; unităţi de învăţământ publice și private; ONG-uri și unități de cult.

Însă, un amendament admis la proiectul legii bugetului de stat pe 2022 ce îi are autori pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, și Comisiile de Buget din cele două camere ale Parlamentului, schimbă un detaliu important.

Mai exact, legislația de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, ar putea fi prelungită până la finalul anului viitor, 31 decembrie 2022.

Anunt important pentru cei care au centrale termice de apartament
Centrala de apartament

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2022, prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se pot aloca Ministerului Energiei, prin hotărâre a Guvernului, sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru finanțarea compensării consumului de energie electrică și gaze naturale,

potrivit Legii nr.259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 (…)”, prevede un amendament admis la proiectul legii bugetului de stat pe 2022.

Cum a fost motivat amendamentul

Conform autorilor amendamentului referitor la centralele de apartament, a fost propusă aprobarea acestuia ca formă de „precauție bugetară”, în contextul în care există incertitudini legate de evoluția prețurilor pentru energia electrică și gazele naturale pe parcursul anului 2022.

Schema de sprijin prevăzută se referă la acordarea unei compensații unitare în valoare de până la 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale pentru toţi operatorii economici, clienţi finali, din celelalte categorii, pentru fiecare loc de consum.

De asemenea, în cazul energiei electrice, schema de sprijin se referă la exceptarea de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei. În cazul gazelor naturale este vorba despre exceptarea de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei. Vezi și ce se va întâmpla cu centralele de apartament din ianuarie 2022!

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...