Gata cu centralele termice de apartament din ianuarie, în România! Ministrul Mediului tocmai a făcut anunţul

Ana Anitoiu 17.12.2021, 16:15
Gata cu centralele termice de apartament din ianuarie, în România! Ministrul Mediului tocmai a făcut anunţul

Gata cu centralele termice de apartament din ianuarie sau februarie, cel târziu, în România. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri ce categorie de români nu va mai putea apela la acestea și ce se va întâmpla cu cele instalate deja în numeroase locuințe din țară, mai ales în cazul în care se deteriorează și trebuie să fie înlocuite.

Cine nu va mai putea opta pentru centrale termice de apartament, din ianuarie

Potrivit ministrului Mediului, centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise pentru toată lumea. Un act normativ ce ar putea exista la începutul noului an îi va împiedica pe românii care se vor muta în blocuri noi să aleagă această variantă. Oficialul a precizat că interdicția se va aplica doar pentru imobilele ce se construiesc în prezent.

„Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul.

Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte. În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normativ în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu”, a spus oficialul.

Gata cu centralele termice de apartament din ianuarie, in Romania
Centralele termice de apartament vor fi interzise in blocurile noi

Ministrul Mediului a mai spus că există deja o practică în țară. Brașov trimite toți dezvoltatorii imobiliari mai întâi să negocieze cu cei la cei de la serviciul de termoficare. Ei sunt cei care stabilesc dacă se poate sau nu ajunge în zona respectivă și de-abia apoi se poate veni cu alte soluții de încălzire a blocurilor noi.

Ce se va întâmpla cu centralele de apartament deja montate

De asemenea, ministrul Mediului a spus că pentru centralele termice de apartament deja montate nu există o alternativă, deoarece acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, oamenii nu au o altă soluție pentru a beneficia de apă caldă și căldură în locuințele lor.

În plus, Tanczos Barna a precizat că persoanele care au deja montate centrale proprii de apartament le vor putea înlocui atunci când acestea vor ieși din garanție.

„Nu se pune problema în apartamentele existente unde nu este alternativă pentru centrală individuală. Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se construiesc acum apartamente și e varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii”, a spus ministrul Mediului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...