Animalele de pe Pământ care pot supraviețui în spațiu. Au o singură slăbiciune: melcii

Iancu Andreea 16.04.2022, 21:56
Animalele de pe Pământ care pot supraviețui în spațiu. Au o singură slăbiciune: melcii

Sunt cunoscute ca fiind una dintre formele de viață indestructibile de pe Pământ, iar oamenii de știință susțin că acestea pot supraviețui inclusiv în spațiu. Totuși, cercetătorii au reușit să identifice care este punctul sensibil al vietăților răspândite pe tot Globul.

Care sunt animalele de pe Pământ despre care se crede că pot supraviețui în spațiu

Oamenii de știință continuă să studieze în detaliu viețuitoarele de pe Pământ, descoperind noi aspecte interesante cu privire la capacitățile lor. Astfel, într-un studiu recent publicat în revista Scientific Reports, cercetătorii au identificat care sunt animalele de pe Pământ care pot supraviețui în spațiu. Acestea sunt capabile să trăiască în condiții extreme, la temperaturi de -273 °C și +151 °C, însă au și un punct slab, care îi leagă de melci.

Tardigradele, o specie de viețuitoare nevertebrate despre care puțini au auzit, sunt considerabile formele de viață cele mai greu de distrus de pe Pământ. Oamenii de știință au descoperit însă faptul că aceste mici creaturi, ce măsoară între 1,5 – 0,1 mm lungime, se sufocă atunci când sunt expuse la mucusul de melc. Totuși, cercetătorii consideră că există totuși un echilibru între viața tardigradelor și melci.

Care sunt animalele care pot supraviețui în spațiu
Tardigradele, cele mai rezistente animale de pe Pământ, care pot supraviețui în spațiu

Care este slăbiciunea celor mai greu de ucis viețuitoare de pe Pământ

Pentru că au dimensiuni reduse, tardigradele nu se pot deplasa pe distanțe mari de unele singure. Acestea au gheare minuscule și o anatomie ce se aseamănă cu omizile și păduchii, însă au nevoie de apă pentru a trăi în mod activ. Chiar și așa, ele pot intra într-o stare de anhidrobioză, în care să facă față unei deshidratări aproape complete, timp de ani buni, până când pot să ia contact cu apa din nou.

Aceasta este doar una dintre abilitățile care le permit să supraviețuiască în medii extreme, precum spațiul cosmic. De asemenea, tardigradele au capacitatea de a trăi chiar și după ce au înghețat, timp de câțiva ani, fără oxigen și chiar expuse la razele cosmice. Cercetătorii de la Universitatea Adam Mickiewicz, Polonia, susțin că au descoperit însă o slăbiciune a acestor animale: mucusul de melc. Studiul recent indică faptul că 98% dintre creaturile care nu au fost expuse mucusului au supraviețuit, în timp ce 34% dintre tardigrade au fost acoperite de acesta.

Oamenii de știință au încercat apoi să analizeze dacă tardigradele ar putea să fie transportate în medii noi prin intermediul melcilor. Este cunoscut faptul că unele creaturi se agață de corpul altor viețuitoare pentru a călători pe distanțe mai lungi. Și în cazul tardigradelor se întâmplă la fel, melcii de uscat facilitând transferul tardigradelor către alte zone.

„Experimentele noastre au arătat că interacțiunea melc-tardigrad poate avea atât efecte pozitive, cât și negative asupra tardigradelor. Rezultatele experimentelor noastre susțin ipoteza că melcii pot transfera tardigrade active pe distanțe scurte.”, au explicat oamenii de știință.

Cu toate că ajută la popularea mediilor cu aceste viețuitoare, melcii au și un efect negativ asupra supraviețuirii tardigradelor. Ratele de deces ale acestora în anhidrobioză au fost mai mari în momentul în care acestea au fost afectate de mucus, în comparație cu cele care nu au luat contact cu substanța melcilor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...