Andreea Moldovan se apără după demiterea de la minister. Raed Arafat a știut și el despre noile criterii de carantinare ale localităților

Stan Filon 16.04.2021, 12:00
Andreea Moldovan se apără după demiterea de la minister. Raed Arafat a știut și el despre noile criterii de carantinare ale localităților

Andreea Moldovan, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, a avut o primă reacție, după ce a fost demisă de premierul Florin Cîțu! Aceasta a spus că nu a luat decizia noilor criterii de carantinare de una singură, ci s-a consultat cu mai mulți oficiali. Din cele spuse de ea, însă, se subînțelege faptul că nu s-a consultat cu premierul Florin Cîțu!

Andreea Moldovan se apără după demiterea de la minister

Andreea Moldovan a spus că a avut discuții cu oameni de la INSP și DSU, printre care se numără și secretarul de Stat Raed Arafat! ”S-a discutat mult de indicii de carantină, discutarea lor s-a făcut în două zile. La sediul Ministerului Sănătății într-o companie mai mult decât selectă, inspectorii Pistol, Cucuiu, Furtunescu, reprezentanții DSU, Arafat, Călin Alexandru, plus ajutoarele lor. Din partea noastră, epidemiologic eu și Ministerul Sănătății, a fost o discuție de 3 – 4 ore, a doua zi clarificări.

Apoi, forma a fost cea agreată de toată lumea, nu am lucrat de capul meu. Nu consider că dețin adevărul absolut. E o muncă de echipă”, a declarat Andreea Moldovan, într-o conferinţă de presă susținută la Parlament.

Andreea Moldovan se apara dupa demiterea de la minister
Andreea Moldovan se apara dupa demiterea de la minister

Raed Arafat știa de modificări, pe când premierul Florin Cîțu, nu

Andreea Moldovan a fost demisă din funcție împreună cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Ordinul care prevedea modificarea criteriilor de carantinare a localităților publicat în Monitorul Oficial avea semnătura Andreei Moldovan.

”Astăzi i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, scria premierul Florin Cîțu pe Facebook.

Se pare că premierul Florin Cîțu nici măcar nu a fost informat de modificările privind carantinarea localităților, aflând și el tot din Monitorul oficial. Decizia premierului a aruncat în aer coaliția de guvernare. USR PLUS și-a retras sprijinul politic pentru premier și a solicitat schimbarea din funcție a lui Florin Cîțu.

Joi, premierul Florin Cîţu a declarat că ordinul privind noile criterii de carantinare nu putea fi publicat, deoarece nu a fost discutat într-o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI