Zilele trecute, după mai multe amânări, magistrații de la Judecătoria Buftea s-au pronunțat în procesul de divorț dintre Andreea Bălan și George Burcea. Conform instanței, actorul nu va fi nevoit să plătească niciun leu din urmă, ci doar o treime din veniturile realizate, din momentul în care pronunțarea rămâne definitivă.
Andreea Bălan, precum și fostul soț, George Burcea, au așteptat cu sufletul la gură pronunțarea instanței în procesul lor de divorț și de custodie. Artista a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a actorului, ceea ce ar fi însemnat, dacă i s-ar fi dat câștig de cauză și custodia exclusivă, că putea decide singură în ceea ce privește viitorul fiicelor sale.
De partea cealaltă, actorul a invocat culpa comună, cu domiciliul minorelor la mama lor, ceea ce a și obținut. Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi atacă prin apel, în 30 de zile.
Ceea ce o nemulțumește însă în mod special pe Andreea este decizia instanței în ceea ce privește plata pensiei alimenare. Conform deciziei, George Burcea va trebui să achite pentru creșterea celor două minore cel puțin o treime din salariul minim pe economie, din momentul în care pronunțarea rămâne definitivă, și nu retroactiv, deși acesta nu a scos un leu din buzunar până acum, potrivit mărturisirilor artistei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Nu va rămâne sigur așa, și nu că vreau banii lui, dar este o decizie complet incorectă. Timp de doi ani nu a dat un leu, trebuie să plătească din urmă, de când am intentat divorțul. Indiferent de faptul că pot întreține fetele, e vorba de principiu. Timp de doi ani nu a contribuit cu nimic, iar grădinița fetelor, de exemplu costă 600 de euro pentru fiecare. Și de fapt nu ar conta nici asta, dacă ar fi domn si nu ar mai face declaratii urâte la adresa mea”, a spus Andreea Bălan.
Andreea așteaptă totodată, motivarea scrisă a instanței, prvind pronunțarea, pentru a se hotărî dacă o va ataca, prin apel, în totalitate.

Una dintre nemulțumirile artistei, exprimată și atașată în scris și la dosarul de divorț, este faptul că fostul soț nu le oferă condiții optime fiicelor sale, atunci când acestea dorm la el. Andreea s-a plâns de faptul că în apartamentul în care fostul soț stă cu chirie, acesta mai locuiește cu încă un prieten.
Mai mult, cele două fiice ale sale au dormit în același pat atât cu tatăl lor, cât și cu partenera acestuia, pe care le-a prezentat-o drept iubita sa, deși acestea au doar 5 și, respectiv, 3 ani. Acesta este de altfel și motivul pentru care Andreea nu i-a mai permis fostului soț ca fetele sale să rămână la el, peste noapte.
Mai mult, pentru a se asigura că iubita actorului, Viviana Sposub, nu va mai posta poze cu fiicele sale pe rețelele de socializare, Andreea i-a interzis, acesteia, prin notificare, să facă acest lucru.