Andreea Bălan, prinsă cu noul iubit. Cum au ajuns împreună în mașina artistei
Andreea Bălan este, fără îndoială, una dintre cele mai populare vedete din țara noastră, însă pe plan personal, vedeta nu a avut prea mult noroc în dragoste. Acum, soarele pare să fi răsărit pe strada ei. Blondina a fost fotografiată de fotoreporteri într-un restaurant din Capitală, alături de noul ei iubit. Iată cum au ajuns împreună în mașina artistei!
Andreea Bălan iubește din nou. A apărut în public cu primul bărbat după despărțirea de Tiberiu Argint
Anul trecut, Andreea Bălan, în vârstă de 37 de ani, și-a luat adio de la Tiberiu Argint după aproape doi ani în care bărbatul i-a fost alături. Acum, vedeta trăiește o nouă poveste de iubire, găsindu-și fericirea în brațele unui bărbat misterios.
Artista a fost fotografiată, recent, de paparazzii Cancan pe străzile din București, alături de noul ei partener. Cei doi au luat cina într-un local, s-au sărutat pasional și au fost foarte afectuoşi unul cu celălalt.
Blondina s-a simțit minunat, bucurându-se de compania bărbatului. Cu o rochie elegantă și sexy, Andreea Bălan l-a cucerit definitiv pe noului ei iubit misterios, care nu și-a putut lua ochii de la ea.
Cei doi au petrecut cam două ore împreună, după care s-au îndreptat spre mașina juratei de la „Te cunosc de undeva”. Amorezii au discutat și au comandat un taxi pentru că au consumat alcool.
De ce s-au despărțit Andreea Bălan și Tiberiu Argint
Andreea Bălan s-a cuplat cu Tiberiu Argint după divorțul de tatăl fiicelor sale, George Burcea. Totuși, relația celor doi nu a mers și s-a ajuns la despărțire.
Se pare că blondina și-ar fi dorit să îmbrace din nou rochia de mireasă, lucru care nu a fost pe placul lui Tiberiu Argint. Ba chiar mai mult decât atât, bărbatul nu ar fi fost apropiat nici de cei doi copii ai vedetei, iar activitățile specifice nu l-ar fi atras deloc, nota aceeași sursă de mai sus.
Frumoasa blondină i-ar fi reproșat partenerului său de viață toate aceste lucruri, însă certurile dintre ei s-au întețit. Totul a culminat cu momentul în care sora lui Tiberiu Argint, Sonia Argint, i-a luat un interviu lui George Burcea, lucru care a înfuriat-o pe Andreea Bălan. Cântăreața i-ar fi spus iubitului său să nu o mai viziteze, așa că situația a degenerat și s-a ajuns la o ruptură definitivă.