Anca Pandrea, mărturisiri dureroase. Iurie Darie ar fi împlinit 92 de ani. “Este peste tot cu mine, nu-l condamn la moarte” (exclusiv)

Iancu Andreea 18.03.2021, 15:55
Anca Pandrea, mărturisiri dureroase. Iurie Darie ar fi împlinit 92 de ani. “Este peste tot cu mine, nu-l condamn la moarte” (exclusiv)

Anca Pandrea încă deplânge pierderea lui Iurie Darie, actorul care ar fi împlinit 92 de ani luna aceasta, dar care a plecat dintre noi pe 9 noiembrie 2012 în urma unei suferințe lungi și apăsătoare. Este cunoscută iubirea imensă pe care actrița i-a purtat-o lui Iurie, despre care vorbește în continuare cu aceeași lumină în privire și cu la fel de multă dragoste în suflet. Anca își amintește cu mult drag momentele frumoase din viața lor de cuplu și recunoaște că încă îi simte prezența omului său iubit.

Anca Pandrea, dezvăluiri despre relația cu Iurie Darie

Se pare că dragostea există și dincolo de moarte, iar cel mai bun exemplu îl reprezintă actrița Anca Pandrea, care încă nu poate trece peste despărțirea de Iurie Darie, marea sa dragoste. Actrița are amintiri frumoase alături de Iura, despre care a vorbit în cadrul unui interviu exclusiv pentru playtech.ro. Anca recunoaște că gândul că actorul o veghează în continuare o face să trăiască prezentul.

Pentru mine, Iura nu a murit. Consider că el este prezent cu noi în permanență și nu aș putea să mai rezist dacă nu aș mai simți că el este peste tot cu mine!, a mărturisit Anca Pandrea pentru sursa citată.

O iubire atât de mare precum cea a lor este și extrem de greu de trecut cu vederea. Anca și Iurie au împărțit momente frumoase împreună, despre care actrița își amintește cu plăcere. Cea care i-a fost alături până în ultima clipă rememorează

Aniversările noastre erau așa: veneau prietenii și aveam casa plină. În general, serbam ziua mea până la cea a lui Iura, din 14 martie, și ne strângeam cu toții în căsuța asta. De ziua mea, 16 februarie, ziua ceferiștilor, afară era zăpadă, și până să fiu cu Iura nu aveam frigider, puneam șampania să se răcească în zăpadă. Veneau la noi actorii Silviu Stănculescu, Dumitru Chesa, Dumitru Rucăreanu, dar și prietenii din afara teatrului.

Anca Pandrea și Iurie Darie
Anca Pandrea și Iurie Darie

Actrița are un obicei în fiecare an, de ziua actorului. ”Eu nu-l condamn la moarte”

Anca Pandrea, care se confruntă cu probleme cardiace și pulmonare, a mărturisit că se teme de virusul pandemic, motiv pentru care de un an de zile nu a mai ieșit din casă decât pentru strictul necesar sau vizitele la medic.

De un an de zile nu am mai putut primi atâta lume acasă. Pe 14 martie urma să-i fac lui Iura expoziție de desene, în foaierul Teatrului de Comedie. Am înrămat desenele lui, dar s-a închis tot cu pandemia asta! Numai Dumnezeu poate să ne ajute. De un an stau în casă, nu am ieșit nici la cimitir. În noiembire, s-a oferit prietena mea, Dana Ionescu, să meargă împreună cu ex-ul (așa îi spune ea fostului ei soț, cu care locuiește în continuare împreună cu copiii), și a făcut la ea toate pregătirile, a fost la biserică, a fost la Iura, unde doarme puiul meu, a împărțit, a venit acasă și a împărțit și acasă, pentru că tot pe ea am rugat-o să împartă și la vecini. Iar ex-ul a rămas în mașină, timp de aproape două ore, cât am împărțit aici.

Tot el a filmat totul, iar eu vedeam ce se întâmplă. Și Dana mă întreba dacă mai vreau ceva sau dacă este bine așa, cum a pus florile sau ce mai era acolo de făcut! A mai venit ”Mărie cu pălărie”, o prietenă de-a noastră, căci eu așa îi spun și mi-a luat și mie rețeta de la farmacie, dacă tot s-a dus pentru ea! Am botezat-o așa de când a sunat cândva la poartă și când am văzut-o așa, micuță, cu o pălărie pe cap, de atunci așa îi spuneam și eu și Iura, a mai povestit Anca Pandrea.

Deși anul acesta actorul Iurie Darie ar fi împlinit 92 de ani, iar obiceiul la aniversările celor care au plecat dintre noi este să se facă pomană, Anca Pandrea a ales să nu celebreze astfel evenimentul. Actrița recunoaște că nu poate să îi facă parastas omului iubit pentru că încă îl simte alături de ea.

De 14 martie niciodată nu fac parastas, pentru că era ziua puiului meu și eu nu-l condamn la moarte. Am stat în casă cuminte cu puiul meu! Am vrut eu să ies să cumpăr șampanie și tort, să-mi pun două măști și să vin acasă și să stau doar eu cu Iura, dar Dana, cea care mi-a făcut parastasul lui Iura, anul trecut, s-a oferit să cumpere ea. M-a sunat să mă întrebe ce torturi sunt și care îi plăceau lui Iura și a cumpărat cu trei feluri de ciocolată. Ex-ul ei și fetița lor de 13 ani au ieșit în parc, pentru că era soare, iar eu cu Dana și cu Iura am stat și am depănat amintiri cu o șampanie, toți trei și cu lacrimi. Când au venit și ei din parc am pus tortul, apoi au plecat. Eu nu le am cu gătitul, dar pentru Iura luam rețete, mă străduiam și încercam să fac tot ce era mai bun, și apoi îl întrebam cum este. La masă, el nu spunea, dar eu îi ziceam, ”Hai, Iura, că nu are niciun gust”. Atât de bun și blând era!, a mărturisit Anca pentru playtech.ro.