VIDEO EXCLUSIV

Anca Bodnar, campioană olimpică la canotaj, despre cel mai greu moment din carieră: „Am fost pe punctul de a ceda”. VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip 14.07.2022, 16:30

Ancuța Bodnar și Simona Radiș nu sunt doar colege la canotaj, ci și prietene. Marți seara au participat împreună la primul lor eveniment monden, ocazie cu care am stat de vorbă cu Anca. A intrat în lumea sportului când era în școala generală, dintr-o întâmplare, iar destinul a făcut să fie omul potrivit la locul potrivit. Este campioană olimpică aur la canotaj și luptă să își păstreze poziția. Despre drumul ei spre succes, a povestit, în exclusivitate pentru Impact.ro, Anca Bodnar.

Anca Bodnar, despre cel mai dificil moment al carierei sale

Ancuța, care a fost primul tău contact cu sportul? Ce vârstă aveai? Înainte de canotaj, ai practicat alt sport?

Am început să practic canotajul la vârsta de 13 ani jumătate, în urma unei selecții făcute de antrenorii de la Clubul Sportiv Școlar Orșova, m-au selectat de la școala din comuna Vatra Moldoviței. În acel moment, eu nu am știut absolut nimic despre canotaj, nici despre înot, nici unde este Orșova pe hartă, absolut nimic. Alt sport nu am practicat înainte, doar îmi plăceau foarte mult orele de educație fizică de la școală, îmi plăcea că eram cea mai înaltă și conduceam mereu formația.

Când ai început să iubești acest sport, să îți dorești să faci performanță. Ți s-a părut vreodată greu?

La început am fost curioasă să descopăr acest sport. Prima impresie pe apă mi-a plăcut, apoi am continuat să muncesc. Cu prima medalie de aur pe care am cucerit-o la Campionatul Național, cred că am prins mai mult curaj și mai multă încredere în mine că se poate. Pot să spun că de atunci a început să îmi placă mai mult.

Când te-ai mutat în București?

În 2016 lotul de juniori s-a ținut în baza veche, iar din 2017, ne-am mutat în baza nouă, la Snagov.

Deci te-ai rupt de familie…

Noi într-un an stăm cam 11 luni aici la Snagov și cam o lună acasă. Bineînțeles nu stăm o lună dintr-o bucată, ci cumulat.

În ce ai investit banii câștigați până acum din sport? Ți-ai luat o casă?

Încă nu am propria casă, îmi doresc asta, este pe listă, dar încă nu a apărut ceea ce îmi place. Mi-am luat o mașină acum doi ani, din banii mei  și, bineînțeles, investiții foarte multe în haine, în accesorii.

Ce alte slăbiciuni mai ai, ca femeie?

Îmi plac foarte mult hainele, make-up-ul, accesoriile. Am foarte multe parfumuri, dar îmi place doar unul, doar pe unul îl folosesc.

Anca Bodnar, despre cel mai greu moment din carieră
Anca Bodnar, dezvăluiri despre cariera de sportiv

Care a fost cel mai greu moment din cariera ta de sportiv de performanță?

În 2017 am avut un punct în care am vrut să renunț, am avut și o problemă la umăr atunci, care mi-a trecut ulterior, dar am intrat într-o stare din aceea de oboseală și psihică și fizică și cu durerea respectivă și am fost pe punctul de a ceda.

Cine te-a făcut să te răzgândești?

Colectivul și părinții, bineînțeles, care mereu m-au încurajat și au fost pro, să rămân, să mai dau o șansă, să mai stau până în toamnă, să văd dacă o să fie mai bine. Și în toamnă am câștigat două medalii de aur la Europenele de Tineret și iar a fost bine.

Câte medalii ai în palmares până acum?

Încerc să-mi amintesc, pentru că tata mi le-a numărat o dată, cred că am undeva la 68 de medalii în 10 ani de sport.

Unde le păstrezi? Ai o cameră specială acasă?

Am o vitrină acasă, în care le păstrez, dar îmi doresc să fac ceva ca să le expun și să se vadă mult mai bine.

Până la ce vârstă te vezi mergând la competiții? Când ai de gând să treci de partea cealaltă a baricadei, ca antrenor?

Sincer, încă nu m-am gândit la cealaltă parte, dar îmi doresc ca atât timp cât sunt în partea sportivă să fiu sănătoasă, să pot să duc la sfârșit toate planurile și toate obiectivele. Bineînțeles le iau treptat, fiecare concurs în parte, pentru că suntem la un nivel foarte înalt și adversarii sunt puternici și trebuie să îi tratăm ca atare ca să ne putem menține unde suntem.

Video: Daniel Bălan

Foto: Facebook

Urmăriți Impact.ro și pe