ANAF se modernizează, ca să-ți ia banii mai ușor: planurile mărețe, confirmate oficial

Gabriel Peneș 18.05.2023, 11:26
ANAF se modernizează, ca să-ți ia banii mai ușor: planurile mărețe, confirmate oficial

ANAF vrea să intre, finalmente, în secolul 21 în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor de la români. Nu este vorba doar de renunțarea la dosarul cu șină, dar digitalizarea instituției va ușura și raporturile contribuabilor cu Fiscul, însă și identificarea mai rapidă a evaziunii fiscale. Cel puțin acestea sunt speranțele, președintelui ANAF, Lucian Heiuș.

ANAF se modernizează, ca să-ți ia banii mai ușor

ANAF vrea să se modernizeze și să apeleze la digitalizare pentru a se apropia de progresele tehnologice specifice perioadei în care ne aflăm

În acest sens, președintele instituției, Lucian Heiuș, a prezentat, marți, în ce va consta modernizarea și digitalizarea Fiscului. Acest proces pare să fie de această dată unul rapid pentru că multe proiecte ale ANAF sunt finanțate prin PNRR, având deci termene clare de implementare și jaloane de respectat.

Prezent la conferința CursDeGuvernare ”Monitorul digitalizării și ecosistemul IT din România”, organizată la Palatul Parlamentului, Lucian Heiuș a vorbit despre planurile de modernizare ale instituției făcând însă precizarea că și alte instituții ale statului trebuie să avanseze în același ritm ca lucrurile să se schimbe fundamental.

Cel mai important proiect de digitalizare al ANAF este APIC Big Data și are termen de finalizare decembrie 2025. Este de fapt o bază mare de informații pe care inspectorii Fiscului o vor folosi pentru a face analize de risc. Lucian Heiuș spune că, după decembrie 2025, Fiscul va putea identifica cu multă precizie locul și momentul în care se produce evaziune fiscală, astfel încât echipele de inspecție vor interveni ”exact acolo unde este nevoie”, conform avocatnet.ro.

ANAF se modernizează, ca să-ți ia banii mai ușor: planurile mărețe, confirmate oficial
Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a prezentat direcțiile de modernizare pentru ANAF, vorbind inclusiv despre introducerea unui chatbot în locul operatorilor call-center

Planurile mărețe, confirmate oficial

„Facem și acum analize de risc, însă cu un grad mai mare de improbabilitate. Încercăm să direcționăm resursa de care dispunem, și care este limitată, acolo unde se produce evaziunea fiscală.

Pentru asta trebuie să ai acces la toate in formațiile, să poți să faci o analiză de risc corectă și să te duci astfel exact acolo unde se produc lucrurile”, a prezentat Lucian Heiuș utilitatea proiectului.

Un alt program cu termen de finalizare decembrie 2025 este SFERA, program de gestionare a creanțelor fiscale ale persoanelor juridice.

Președintele ANAF spune că își dorește foarte tare să extindă acest program și la persoanele fizice. În ceea ce privește creanțele persoanelor fizice, Fiscul are o problemă: deține un program informatic foarte vechi ce dă rateuri, deci rata de încasare a acestor creanțe nu este foarte bună.

Un alt proiect care sună, deocamdată, straniu în legătură cu Fiscul se referă la chatbot-ul ANAF care să înlocuiască operatorii de call-center, scrie cursdeguvernare.ro. Va fi un proiect bazat pe machine learning- chatbot-ul va învăța din multitudinea de întrebări care sunt puse ANAF și va răspunde automat și, foarte important, unitar.

Lucian Heiuș speră ca chatbot-ul să devină funcțional la jumătatea anului viitor, proiectul fiind ”stabilit, aprobat și finanțat”, astfel că veți putea dialoga cu robotul despre problemele sau nedumeririle pe care le aveți în legătură cu Fiscul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....