Ample perchiziții în județele Cluj, Alba, Sibiu şi Ilfov. Sunt vizați hoții de cupru

07 09. 2022, 11:50

Poliţiştii fac percheziţii în judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Ilfov într-un dosar de furt cupru, faptă comisă în luna august a acestui an, iar prejudiciul se ridică la 200.000 de euro, transmite News.ro.

Furturi de cupru în valoare de 200.000 de euro, într-o singură lună

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, efectuează 6 percheziții domiciliare, în 4 județe, respectiv Cluj, Alba, Sibiu și Ilfov.

“Activităţile vizează un dosar de cercetare penală, înregistrat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, privind sustragerea unei cantităţi de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, faptă săvârşită în luna august”, a transmis IPJ Cluj, potrivit news.ro.

De asemenea, în cazul a 4 persoane, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului.

Perchiziții domiciliare și în municipiul Piatra Neamț

Și poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Neamţ au efectuat, miercuri, 5 percheziţii domiciliare la reprezentanţii unui ONG din Piatra-Neamţ, suspectaţi de comiterea infracţiunii de delapidare.

„Din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2020 şi până în prezent, reprezentanţii unei asociaţii non-profit ar fi colectat sume de bani de la diverse persoane fizice sau juridice, din judeţele Neamţ, Suceava, Vaslui, Iaşi şi Bacău, sume care ar fi fost folosite în interes propriu şi nu în scopul pentru care a fost înfiinţată asociaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

În urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă şi aproximativ 15.000 lei, 3.700 euro, 120 de lire sterline şi 20 dolari.

Cinci persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani, au fost conduse la sediul IPJ Neamţ, în vederea continuării cercetărilor.