În cât timp se prescriu amenzile pentru rovinietă și unde se plătesc

Claudiu Surmei 21.05.2019, 16:11
În cât timp se prescriu amenzile pentru rovinietă și unde se plătesc

Rovinieta trebuie plătită de toți șoferii care circulă pe drumurile publice din afara localităților. În caz contrar, pot fi sancționați cu amenzi cuprinse între 250 și 4.500 de lei, în funcție de tonajul vehicului. Dacă achită amenda în 48 de ore de la data comunicării, plătesc doar jumătate din contravaloarea ei.

Termenul de prescriere pentru amenzi este de 4 luni din momentul în care un șofer a fost identificat că a circulat pe drumurile publice fără rovinietă, în caz că nu i-a fost trimisă înștiințarea. Nu pot fi aplicate mai multe amenzi în următoarele 2 luni din momentul în care conducătorul auto a fost surprins că circulă fără să fi plătit taxa de drum.

Șoferilor li se pot aplica amenzi contravenționale atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cât și în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la ieșirea din România.

Cuantumul amenzilor pentru lipsa rovinietei

  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – între 3.000 și 4.500 lei.
  • Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (incluziv) – între 2.750 și 3.000 lei.
  • Vehicule de transport marfă cu 7,5 t mai mic decat MTMA mai mic decât 12,0 tone – între 1.750 și 2.000 de lei.
  • Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – între 1.750 și 2.000 de lei.
  • Vehicule de transport marfă cu 3,5 t mai mic decât MTMA mai mic sau egal cu 7,5 tone – între 1.250 și 1.750 lei.
  • Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – între 1.250 și 1.750 lei.
  • Vehicule de transport marfă cu 0 t mai mic decât MTMA mai mic sau egal cu 3,5 tone – între 750 și 1.250 lei.
  • Autoturisme – 750 lei.

Unde se plătesc amenzile pentru rovinietă

Amenzile primite ca urmare a neachitării rovinietei pot fi plătite la trezoreriile din sectorul sau din județul în care este înmatriculată mașina. De asemenea, contravaloarea lor poate fi achitată prin internet banking, pe site-ul ghiseul.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ulterior, șoferii trebuie să trimită dovada de plată către CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) pe e-mail sau fax. Contul în care pot fi achitate amenzile se găsește pe site-ul ANAF, la rubrica „Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate.”

Urmăriți Impact.ro și pe