Amenzi de peste 100.000 de lei pe litoral. Neregulile găsite de autorități

Mihnea Tălău 07.08.2023, 15:18
Amenzi de peste 100.000 de lei pe litoral. Neregulile găsite de autorități

În urma unui control efectuat pe litoralul Mării Negre, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 124.000 de lei şi au dispus închiderea unui punct de lucru al unei societăţi comerciale.

Nereguli în lanț pe litoralul românesc

Poliţiştii au întreprins duminică 21 de verificări la diferiți agenţi economici din oraşul Năvodari, comuna Corbu şi staţiunea Costineşti.
”Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei, dintre care 10 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de peste 2.000 de lei”, potrivit comunicatului de presă al Poliţiei.
Mai mult, au fost aplicate alte 12 amenzi, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, 1 amendă privind registrul unic de control, şi 1 altă amendă pentru aprobarea Normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice.
De asemenea, a fost dispusă măsura suspendării activităţii punctului de lucru al unei societăţi comerciale, până la dotarea cu casă de marcat electronică fiscală.
Conform sursei citate, a fost constatată şi o infracțiune de reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe.

Doi consilieri de primarie din Bucuresti, retinuti pentru trafic de influenta si luare de mita. Ar f

Turiștii pot sesiza problemele cu care se confruntă

Puși pe căpătuială, mulți dintre agenții economici de pe litoralul românesc nu se dau în lături de la nimic pentru a face cât mai mulți bani pe spatele turiștilor.

La începutul lunii august, inspectorii sanitari veterinari continuă controalele la agenţii economici de pe litoral, fiind amendate 59 de unităţi

de alimentaţie publică cu 621.400 de lei. Totodată, au fost emise două ordonanţe de interzicere a activităţii şi o ordonanţă de suspendare a activităţii.

Printre neregulile constatate s-au numărat sute de kilograme de carne expirată şi condiţii de igienă precare şi improprii derulării de activităţi alimentare.

Turiștii pot reclama neregulile la numerele de telefon puse la dispoziţie de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor: 0786.577.007­ ­şi 0800.826.787.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...