Amendă uriașă pentru un șofer care i-a arătat semne obscene unei femei. Suma se ridică la câteva mii de lei

Badea Violeta 21.04.2022, 00:02
Amendă uriașă pentru un șofer care i-a arătat semne obscene unei femei. Suma se ridică la câteva mii de lei

Amendă uriașă primită de un șofer din Constanța care i-a arătat semne obscene unei femei în trafic. Bărbatul a fost sancționat cu o sumă de peste 3.000 de lei și, în plus, a rămas și fără permisul de conducere pentru o lună de zile. Totul s-ar fi întâmplat în parcarea Portului turistic Tomis din municipiu.

Șofer din Constanța, amendat cu peste 3.000 de lei după ce i-a arătat semne obscene unei femei

Un bărbat din Constanța a primit miercuri, 20 aprilie, o amendă usturătoare după ce i-ar fi arătat unei femei semne obscene în trafic, mai exact în parcarea Portului turistic Tomis din muncipiu. Mai mult decât atât, poliţiştii au descoperit şi alte nereguli pentru care șoferul va trebui să plătească destul de scump.

Concret, femeia s-a plâns agenților de la IPJ Constanța că bărbatul a efectuat mai multe gesturi nepotrivite și, de asemenea, a avut un comportament agresiv în trafic.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au reușit să-i afle identitatea bărbatului, în vârstă de 43 de ani. Ulterior, acesta a fost sancționat cu suma totală de 3.625 de lei. Mai mult, șoferul a fost lăsat și fără permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit celor de la Mediafax.

În plus, în urma cercetărilor, autoritățile au constatat că autoturismul condus de bărbat se afla sub sechestru, astfel că i-a fost reținut și certificatul de înmatriculare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Sofer amendat pentru ca i-a aratat scene obscene unei femei
Sofer amendat pentru ca i-a aratat scene obscene unei femei

Șofer condamnat la închisoare cu executare pentru că a ucis un om

Caz incredibil în Alba. Un șofer, în vârstă de 27 de ani, va sta câțiva ani după gratii, fiindcă a provocat un accident soldat cu pierderea unei vieți omenești.

Șoferul a fost acuzat, de fapt, pentru patru infracțiuni: ucidere din culpă, conducerea unui autoturism neînmatriculat, sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.

Accidentul groaznic s-a petrecut pe data de 11 noiembrie 2019, iar prima hotărâre a fost pronunţată la Judecătoria Blaj pe data de 7 aprilie 2022. Tânărul a primit doi ani şi trei luni închisoare în regim de detenţie şi 1.800 de lei amendă penală, potrivit adevarul.ro.

„Faptele inculpatului prezintă o gravitate sporită, acesta conducând autoturismul pe drumurile publice, având o alcoolemie foarte ridicată şi provocând un accident rutier soldat cu decesul victimei, căreia inculpatul nu a încercat să-i acorde în nicio modalitate primul ajutor, ci din contră a fugit de la locul faptei imediat.

Instanţa subliniază că inculpatul, ajutat de prietenul său, dă jos victima de pe parbrizul maşinii, o ridică în picioare, apoi o aşază pe marginea drumului şi îşi continuă deplasarea, fără niciun respect faţă de valoarea vieţii umane şi fără a încerca să-i acorde acesteia sanşa de a fi salvată, prin chemarea unui echipaj medical”, se arată în hotărârea Judecătoriei Blaj.

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...