EXCLUSIV

Am stat de vorbă cu cei de la UNTOLD și ne-au spus cum se va intra la festival. Emil Boc: Este victoria noii normalități! EXCLUSIV

Adriana Olaru 09.06.2021, 14:21
Am stat de vorbă cu cei de la UNTOLD și ne-au spus cum se va intra la festival. Emil Boc: Este victoria noii normalități! EXCLUSIV

Unul dintre cele mai așteptate evenimente din acest an va avea loc în România, după doi ani grei în care pandemia a pus pauză la distracție și festivaluri. Untold se va ține la Cluj, în perioada 9 – 12 septembrie, iar organizatorii promit o ediție cum n-a mai fost până acum, astfel încât să poată fi recuperată porția de distracție din edițiile care n-au mai putut fi puse în practică.

Untold 2021, organizat în luna septembrie, la Cluj. Cum se va intra la festival

Patru nopți și patru zile, atât va dura Untold, primul mare eveniment cu care România sparge gheața impusă de pandemie și revine cu încă un pas către normalitatea de care ne este dor. Organizatorii au povestit pentru Impact.ro cum va arăta ediția din acest an și ce măsuri sanitare se impun pentru fiecare om care va merge să guste o nouă porție de libertate și distracție.

Untold va avea loc în acest an în perioada 9 – 12 septembrie, evident la Cluj. Ce știm până acum clar este că, la această oră, decizia Guvernului spune ca toți să fie vaccinați, însă este foarte probabil ca în următoarea perioadă să se revină asupra acestei decizii și să se permită accesul la capacitate maximă și pentru cei care trecut prin boală sau sunt testați. Noi oricum estimăm că în mare parte oamenii care vin vor fi vaccinați, a declarat, pentru Impact.ro, Edi Chereji, reprezentant UNTOLD.

Cum se va intra la Untold 2021. Emil Boc a făcut precizări în exclusivitate
Festivalul Untold, cel mai așteptat eveniment al anului, va avea loc în luna septembrie

100.000 de oameni în fiecare zi

Deși evenimentele cu număr mare de participanți sunt încă un vis frumos, la UNTOLD se estimează că în cele patru zile vor fi prezenți sute de mii de oameni din toate colțurile lumii, așa cum s-a întâmplat și la edițiile din anii trecuți. Evident, regulile de călătorie sunt mult mai stricte comparativ cu ce se întâmpla în trecut însă cei mai avantajați vor fi cei care s-au vaccinat, pentru că la intrarea în țară nu vor mai fi obligați să stea în carantină. Una dintre marile provocări ale evenimentelor organizat în următoarea perioadă este distanțarea fizică, recomandare făcută de specialiștii infecționiști.

Eu cred că se va renunța la distanțare dacă toți cei care vin sunt testați, vaccinați sau au trecut prin boală. Să nu uităm că, de exemplu, în spațiile publice aglomerate sunt oameni despre care nu știm nimic, nici dacă s-au vaccinat, nici dacă au trecut prin boală și nici dacă sunt testați. Noi îi verificăm pe toți cei care vin la UNTOLD. Fără capacitatea maximal de participare a oamnilor nu există UNTOLD, ne așteptăm la 100.000 de oameni în fiecare zi, este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, dar și primul anunțat oficial în Europa și, probabil, printre puținele din lume care se vor organiza anul acesta, a mai explicat Edi Chereji.

Emil Boc, primarul Clujului, spune că singura variantă pentru a ajunge din nou la normalitate este vaccinarea, edilul fiind printre primii care au decis să se imunizeze cu serul produs de AstraZeneca și să dea un exemplu. Organizarea UNTOLD îl bucură pe actualul primar, susținător al evenimentului cu sute de mii de fani.

Organizarea UNTOLD reprezintă victoria noii normalități asupra pandemiei. Vaccinarea reprezintă în continuare calea consolidării noii normalități și calea accesului direct la festivalul din acest an, a declarat Emil Boc, pentru Impact.ro.

Cum se va intra la Untold 2021. Emil Boc a făcut precizări în exclusivitate
Fanii muzicii electronice sunt așteptați la Cluj Napoca

Liber la distracție pentru vaccinați

Reprezentanții Guvernului au anunțat că cei vaccinați se vor putea bucura de festivaluri, evenimente și fel de fel de concerte și spectacole fără restricții. Adică, dacă toți cei care participă la un eveniment sunt vaccinați, organizatorul nu mai trebuie să impună nicio restricție în ceea ce privește numărul participanților. Pe lângă marile evenimete de tipul spectacolelor sau concertelor, regula se aplică și în cazul celor care vor să-și organizeze o nuntă sau un botez în această vară. Petrecăreții se vor putea distra până la 2:00 dimineața, au decis oficialii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI