Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat dumincă, 5 septembrie, evacuarea a încă 80 de afgani. Aceștia urmează să ajungă pe teritoriul României. Iată unde au fost transportați până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către țara noastră!
MAE informează că au fost evacuați încă 80 de cetățeni afgani. Printre aceștia se numără colaboratori ai forţelor armate române, studenţi cu burse în România, un profesor universitar activ în domeniul drepturilor omului, un reprezentant al poliţiei afgane, dar și membrii acestora de familie.
În cursul zilei de dumincă, cetățenii au fost preluaţi de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad şi transportaţi pe teritoriul Pakistanului. Acesta este considerat un spațiu sigur, așa că afganii pot rămâne fără probleme până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.
De asemenea, MAE precizează că reprezentanţii Ambasadei României la Islamabad au emis vize şi documente membrilor acestui grup de cetăţeni afgani evacuaţi, asigurându-le tranzitul teritoriului afgan şi accesul pe teritoriul statului pakistanez. În plus, aceștia au întreprins toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autorităţile pakistaneze pentru evacuarea cetăţenilor afgani în condiţii de siguranţă.
Până în acest moment, autoritățile menționează că au fost evacuaţi în total 156 de cetăţeni afgani din categoriile de persoane vulnerabile menţionate anterior: colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi membri de familie ai acestora.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Zilele trecute, Klaus Iohannis explica că repatrierea cetățenilor români și cetățenilor afgani are loc în condiții extrem de dificile de securitate, într-un climat în permanentă schimbare. De asemenea, șeful statului a lăudat efortul depus de autorităților române pentru că au derulat cu succes misiunile.
„Celula de criză interinstituțională, activată de Ministerul Afacerilor Externe și coordonată de acesta împreună cu Serviciul de Informații Externe, la care participă și Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații, a derulat acțiuni ample și dificile pe parcursul ultimei săptămâni, care au condus la evacuarea în siguranță a cetățenilor români și a cetățenilor altor state partenere.”, preciza Klaus Iohannis.
De asemenea, șeful statului spunea că este informat în permanență de Celula de criză interinstituțională despre derularea acțiunilor de evacuare a cetățenilor români și cetățenilor afgani pentru care s-a decis evacuarea în România.