Alina Pană, despre ce s-a întâmplat, de fapt, la Exatlon. Prin ce a trecut la celebra emisiune: “Organismul rezista pentru că se reactiva automat” (exclusiv)

Ana Anitoiu, Ionuț Vieru 22.03.2021, 22:50

Alina Pană a dezvăluit în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact ce s-a întâmplat, de fapt, în primul sezon al emisiunii Exatlon de la Kanal D, în care a participat în echipa Războinicilor. În plus, ea a povestit cum a ajuns să arate viața ei la doi ani de la acest show, precum și după ce s-a despărțit de bărbatul pe care l-a cunoscut la show-ul matrimonial ”Mireasa” de la Antena 1.

Alina Pană, despre ce s-a întâmplat, de fapt, la Exatlon

Fosta concurentă de la Kanal D spus că ar repeta oricând experiența de la Exatlon. Aceasta cu toate că în timpul competiției obișnuia să mănânce într-o zi orez și două oră. Alina Pană este de părere că organismul rezista în acele condiții deoarece ”se reactiva automat”, grație adrenalinei,

“Aș mai repeta oricând experiența de la Kanal D, chiar dacă mâncam într-o zi orez și două ouă. Organismul rezista pentru că se reactiva automat și asta datorită adrenalinei ce era acolo plus acea dorință pe care o aveam eu, dar și ceilalți colegi ai mei să câștigăm.”, a spus Alina Pană, în exclusivitate pentru redacția Playtech-Impact.

Alina Pana, despre ce s-a intamplat, de fapt, la Exatlon. Prin ce a trecut la celebra emisiune:
Alina Pana

Cu ce se ocupă Alina Pană în prezent

De asemenea, Alina Pană a povestit că în prezent are câteva colaborări cu clinici și saloane de înfrumusețare. Pe lângă aceste lucruri, ea câștigă bani și din activitatea de instructor personal la o sală de sport.

”Am iubit sportul de mică, nu m-am lăsat nici acum. Sunt instructor personal, la o sală de sport din Capitală și pe lângă asta predau și ore de aerobic”, a mai spus Alina Pană, care a adăugat că a primit o ofertă pe care a refuzat-o fără să stea prea mult pe gânduri.

Ce i s-a propus Alinei Pană, după participarea la Exatlon

Mai exact, întrucât are o siluetă de invidiat, Alina Pană a primit tot felul de oferte, inclusiv una pentru a poza într-o revistă pentru adulți, pe care a refuzat-o vehement. Fosta concurentă de la Exatlon a explicat că nu s-ar dezbrăca pentru un pictorial pentru că își respectă foarte mult familia și pentru că nu și-ar dori să își facă de râs apropiații.

Pe de altă parte, deși arată bine și are succes în carieră, se pare că Alina Pană este mai puțin norocoasă în dragoste. Cu toate că a crezut că și-a găsit jumătatea la emisiunea de matrimoniale ”Mireasa”, de la Antena 1, n-a fost să fie. Despărțirea ei de Ciprian a avut loc imediat după show.

Alina Pană, rezultate impresionante în sport

În ciuda faptului că nu și-a găsit perechea ideală până acum, Alina Pană are cu ce să se mândrească. Până la vârsta de 32 de ani, fosta concurentă de la Exatlon a obținut diverse performanțe în domeniul sportului.

De exemplu, Alina Pană a câștigat nenumărate titluri la competițiile de culturism. Pe lângă acestea se poate lăuda și cu primul loc în 2015 la concursul “Bikini Fitness Cipru”. În plus, a terminat pe locul al optulea concursul “Arnold Classic Europe” și s-a situat pe locul al treilea la concursul “Greek Cup Atena”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI