Alin Oprea, dezvăluire cutremurătoare în plin divorț. ”Am ajuns boschetar”. Care e vina soției

15 09. 2020, 14:13

Disputele dintre soții Oprea par să nu ajungă deocamdată la un punct comun. Astfel, artistul Alin Oprea este nevoit să treacă prin momente dificile. Acesta a făcut o dezvăluire neașteptată despre soția sa. Cântărețul mărturisește că se descurcă extrem de greu în acest proces de divorț, ajungând să aibă probleme financiare.

Alin Oprea: ”Am ajuns boschetar”. Ce probleme are din cauza soției

Noi detalii ies la iveală privind divorțul lui Alin Oprea de soția sa. Se pare că cei doi au parte de divergențe din pricina banilor. Artistul susține că a fost lăsat fără bani, după ce Larisa i-a blocat conturile. Astfel, toată agoniseala artistului este inaccesibilă.

”Toate conturile sunt blocate și eu sunt scos de la împuternicit, acolo unde erau bani. Nu m-am așteptat niciodată ca cineva, soția, susținută de copii, să facă așa ceva. Nu suntem dușmani. Sigur, toate lucrurile acestea nu vor rămâne așa, deși eu acum sunt păgubit”, a spus Alin Oprea în cadrul emisiunii Xtra Night Show.

De asemenea, Alin a mărturisit că a trecut printr-o situație neplăcută atunci când nu a putut să își asigure măcar hrana zilnică.

„Stăteam într-o seară la restaurant, după ce am plecat de acasă, și mă gândeam dacă mai am bani și de felul doi. Sigur, m-am descurcat, am plecat într-un turneu la mare, unde se câștigă puțin, dar se câștigă. Am stat toată vara la un hotel all inclusive, unde am și cântat. Dar e foarte frustrant, ca la un moment dat, să ajungi din ce ai fost, ca un boschetar. E strigător la cer!”, a declarat fostul membru al trupei Talisman.

Alin și Larisa Oprea divorțează

Alin și-a acuzat soția de furt

După ce și-au aruncat vorbe grele, acuzându-se reciproc de infidelitate și violență sau probleme cu alcoolul, acum cei doi soți se ceartă din pricina unui obiect. Artistul Alin Oprea a dezvăluit că o chitară extrem de valoroasă lipsește din casă. Acesta susține că instrumentul muzical nu a fost pierdut sau distrus, ci doar a fost furat.

„Chitara aceasta legendară, pe care o am din 1995, a fost dată din casă și nu știu unde este. O voi căuta cu Poliția pentru că așa ceva este inadmisibil. Este chitara cu care am înregistrat primul hit Talisman, «Atât de singur». În plus, am achiziționat-o înaintea căsătoriei, deci nu era bun comun. Chitara a fost sustrasă, nu distrusă”, a spus Alin Oprea, potrivit click.ro.

Toate acestea în timp ce cântărețul încerca să își strângă lucrurile din fosta locuință conjugală. El a fost împiedicat, din păcate, rudele Larisei, care au stârnit un scandal neașteptat.