Alimentul nou inventat în China. Trebuie să hrănească 80 de milioane de oameni

Ioana Bucur 23.02.2022, 15:30
Alimentul nou inventat în China. Trebuie să hrănească 80 de milioane de oameni

Oamenii de știință au bifat un succes de proporții neașteptate. În contextul schimbărilor climatice și problemelor legate de securitatea alimentară globală, cercetătorii chinezi sunt într-o cursă contra cronometru pentru descoperirea unor soluții care să permită aprovizionarea cu mâncare și energie a țării. Acesta este alimentul nou inventat de China – studiile au început din anii ’50.

Alimentul nou dezvoltat de oamenii de știință din China

Pentru China, a cărei populație reprezintă în jur de o cincime din cea totală a întregii lumi, asigurarea hranei este o problemă din ce în ce mai serioasă, mai ales în contextul schimbărilor climatice provocate de fenomenul încălzirii globale și al tensiunilor geopolitice ce fac importurile mai puțin fiabile.

„Salvarea” poate veni din rândul oamenilor de știință. Aceștia au creat noi soiuri de orez, unele rezistente la sare și care ar putea fi cultivate și în zonele afectate de creșterea nivelului mării.

Anul trecut, un experiment realizat în regiunea Tianjin, ce cuprinde districtul Jinghai a avut rezultate neașteptate. În mod normal, Jinghai nu este considerat un „paradis al cultivării orezului”, fiind situat de-a lungul coastei Mării Bohai.

Acolo, mai mult de jumătate din terenurile regiunii sunt alcăuite din sol sărat, alcalin, condiții în care culturile tradiționale nu pot supraviețui. Chiar și așa, în toamna anului 2021, Jinghai a produs 100 de hectare de orez, datorită noilor soiuri rezistente la sare.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Aceste tulpini – numite și „orez de apă de mare” –  au fost create de oamenii de știință cu ajutorul unei gene din orezul sălbatic, care este mai rezistent la mediul salin și alcalin.

„Orezul de apă de mare ar putea ajuta la îmbunătățirea producției de cereale a Chinei, aflată în fața unei situații extrem de complicate în ceea ce privește schimbările climatice și securitatea alimentară globală”, a explicat Wan Jili, manager la Centrul de Cercetare și Dezvoltare pentru Orez.

Alimentul nou inventat in China. Trebuie sa hraneasca 80 de milioane de oameni

„Am putea hrăni încă 80 de milioane de oameni”

Ideea a fost studiată de mai bine de șapte decenii, din anii ’50, însă termenul de „orez de apă de mare” a devenit cunoscut publicului larg abia în ultimii ani, după ce regretatul Yuan Longping, cândva cel mai mare om de știință agricol al Chinei, a început să cerceteze ideea în 2012.

„Părintele orezului hibrid”, cum era cunoscut Yuan, este un erou național în China el dedicându-și activitatea stimulării recoltelor de cereale și salvării milioanelor de oameni de la foamete datorită cercetării sale asupra soiurilor hibride de orez, care au înregistrat un randament ridicat în anii 1970.

„Am putea hrăni încă 80 de milioane de oameni cu orez rezistent la sare. Cercetătorii ca noi ar trebui să își asume responsabilitatea de a proteja securitatea alimentară”, a spus Yuan, într-un documentar difuzat în 2020.

În utimii ani, nivelul apelor de pe coasta Chinei a crescut într-un ritm alert, depășind media globală în ultimii 40 de ani, o tendință îngrijorătoare, având în vedere dependența țării de coasta sa de est pentru producția de cereale.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...