Aeroportul care se inaugurează în România în 2022. Va avea și zboruri de la Lufthansa

Ioana Bucur 20.02.2022, 21:06
Aeroportul care se inaugurează în România în 2022. Va avea și zboruri de la Lufthansa

Sfârșitul acestui an vine cu o veste excelentă pentru români. Reprezentanți au autorităților locale au oferit noi detalii despre aeroportul care se inaugurează în România în 2022 și data la care ar putea avea loc primul zbor. Se negociază destinații, prețuri și tarife cu unele dintre cele mai importante companii aeriene, printre care și nemții de la Lufthansa.

Premiera din ultimii 50 de ani – aeroportul care se inaugurează în România în 2022

Călătoriile cu avionul din și spre România vor include un nou punct de interes. Până la sfârștiul acestui an, Aeroportul Internațional de la Brașov ar trebui să fie inaugrat și gata de utilizare, data estimată fiind 1 noiembrie 2022. Acesta va fi primul aeroport construit de la zer0 în România ultimilor cinci decenii.

În jur de 300.000 de persoane ar urma să îl tranziteze în primele 12 luni. Estimările au fost calculate în urma discuţiilor pe care le-au avut autorităţile locale cu operatorii aerieni.

Directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţan Braşov, Alexandru Anghel, a declarat că în jurul datei de 1 noiembrie ar trebui să aibă loc și primul zbor.

Autoritățile locale au început deja discuțiile cu mai mulți operatori aerieni, precum:Wizz Air, Lufthansa (cu segmentele sale low-cost – Eurowings sau Lufthansa Regional), Tarom şi Blue Air. Cu unele dintre companii se negociază destinații, prețuri și tarife.

„Cu Wizz Air avem cele mai avansate discuţii, care ne-a dat şi o listă de 15 destinaţii pe care ar urma să le opereze de la Braşov. Suntem în stadiul în care ne-a trimis chiar contractual, pentru a-l parcurge şi, ulterior, să îl semnăm”, a precizat Alexandru Anghel.

Aeroportul care se inaugurează în România în 2022. Va avea și zboruri de la Lufthansa

„Eu, personal, peste 10 ani văd un milion de pasageri la Brașov”

Acesta a precizat că pregătirea unei rute aviatice poate dura până la șase luni de la semnarea contractului, astfel că, dacă la început vor fi aproximativ 40 de zboruri pe săptămână, în scurt timp numărul acestora va creşte.

În perioada 2022-2023, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va fi tranzitat de peste 300.000 de pasageri, estimează specialiștii. Totalul investiției se ridică undeva la 120 milioane de euro.

„Eu, personal, peste 10 ani văd un milion de pasageri la Brașov”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Cât despre impactul pe care deschiderea Aeroportului Internațional de la Brașov îl va avea asupra celorlalte aeroporturi din regiune, în special cele de la Sibiu şi Târgu Mureş, Alexandru Anghel spune că acestea ar trebui să facă studii de piaţă, dacă sunt interesate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...