Adrian Daminescu, un munte de durere, după decesul tânărului acrobat de la Circ: ”Mintea refuză să lege două fraze” EXCLUSIV

23 03. 2021, 19:19

Alex Erlich, acrobatul care, pe 5 februarie 2021, se prăbușise de la o înălțime de 9 metri, în timp ce exersa un număr cu risc mare, ”Roata morții”, a încetat azi din viață. Artistul Circului Metropolitan din Capitală a murit la doar 26 de ani, în urma unei puternice hemoragii interne. Erlich se afla în perioada de recuperare, după accident, şi nimic nu prevestea un asemenea sfârşit tragic. Dimpotrivă, se străduia să se refacă fizic, cât mai repede cu putinţă, declarând, în ultimul interviu, acordat zilele trecute, pentru impact.ro, că-şi doreşte să revină în arenă: ”Nu mi-e frică de Roata Morții, trebuie însă să fii atent, că dacă nu o învârți tu te învârte ea!”.

Adrian Daminescu, un munte de durere

Vestea că tânărul acrobat Alex Erlich a încetat din viață a îndurerat lumea artistică. Solistul Adrian Daminescu, managerul interimar al Circului Bucureşti, este un munte de durere: ”Îmi pare rău, dar nu pot vorbi acum. Mintea refuză să lege două fraze. Îmi cer scuze!”, ne-a spus el, pentru impact.ro.

Iar Filimon Iordache, fost profesor de cascadorii al lui Erlich, a postat, pe conturile sociale, un mesaj emoționant: ”Alex, e rândul meu să-ţi spun cât de mândru m-ai făcut, mi-ai fost elev, poate cel mai bun elev. Era neînfricat şi muncitor până la cer, un cascador devotat, dar şi un gimnast talentat şi disciplinat, cum nu am mai văzut. A făcut totul perfect!”. Alex Erlich a fost laureat al Festivalului de Circ de la Monte Carlo, acolo unde dorea să se întoarcă pentru a câştiga un nou premiu. Cel mai probabil, dacă pandemia i-ar fi permis acest lucru, ar fi făcut acest lucru chiar în această toamnă. Mai mult, ar fi dorit să câştige din nou marele trofeu al festivalului, fiindcă aşa cum a declarat, pentru impact.ro, l-ar fi oferit iubitei sale, Mioara Igna. Cei doi plănuiau să-şi întemeieze o familie, tot în cursul acestui an.

Alex Erlich

Iubita lui, Mioara Igna, îl întorsese din lumea de dincolo, în ziua accidentului, pe 5 februarie: ”Am strigat la el, să lupte pentru viața sa!”

Iubita lui Alex, Mioara, a fost cea care i-a salvat viaţa pe 5 februarie, imediat după ce el s-a prăbuşit în gol, de la nouă metri. ”Mereu m-am întrebat de ce eu şi Alex formăm un cuplu. Acum ştiu! În ziua aceea fatidică am primit răspunsul. Trebuia să fiu atunci lângă el ca să-l ajut să trăiască! Lucrăm împreună la unul dintre cele mai dificile exerciţii de acrobaţie, numit şi ”Roata Morţii”. Eu sunt singura fată care a avut curajul să se angreneze în aşa ceva şi vă pot spune că băieţii şi-au căutat ceva vreme o parteneră”, ne spunea, cu câteva zile în urmă, Mioara Igna.

Iubitul ei o numea ”îngerul meu păzitor”, fiindcă vocea Mioarei, care-l implora să nu o părăsească, era singurul lucru pe care Alex şi l-a mai amintit, după teribilul accident: ”Practic, am strigat la el cât am putut eu de tare, să lupte pentru viaţa sa, să nu se dea bătut. Ironia sorţii a făcut ca şi eu să trec printr-un asemenea accident, tot la vârsta de 26 de ani, şi în ziua aceea, când am văzut că povestea se repetă mi s-a făcut frică. Dar știam, creierul reacţionează la stimuli exteriori în asemenea momente, aşa că i-am transmis, repet, după puterea mea, dorinţa de a trăi şi de a lupta pentru viaţa sa”, a rememorat Mioara Igna momentele de după accident, în interviul pe care ni l-a acordat, în urmă cu câteva zile. Până la ora difuzării ştirii, Mioara Igna nu a putut fi contactată.