În doar câteva zile, absolvenții de liceu vor susține examenul de Bacalaureat 2023, iar după ultima probă – cea la alegere a profilului, candidații vor aștepta rezultatele finale. Următorul pas va fi admitere la facultate, care se va face pe baza unei formule mixte. Iată tot ce trebuie să știi despre admitere facultate 2023.
Admitere facultate 2023: ce acte trebuie să conțină dosarul de înscriere?
Facultățile din București, dar și cele din țară au anunțat încă de la începutul anului modalitățile de admitere pentru cele două sesiuni (iulie, respectiv septembrie).
Pentru majoritatea facultăților va fi o formulă mixtă care va cuprinde, după caz, media de la examenul național de Bacalaureat 2023, examen scris sau oral, chestionar notat cu admis sau respins, rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare sau probe de aptitudini.
Actele necesare înscrierii la facultate diferă, de obicei, de la o instituție la alta, dar câteva dintre ele sunt strict obligatorii la toate unitățile de învățământ. Iată care sunt acestea:
Fişă-tip de înscriere, completată online sau fizic, în conformitate cu metodologia proprie fiecărei facultăţi (se depune în dosarul fizic);
Diploma de Bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau în copie certificată conform cu originalul sau adeverinţă (în cazul liceelor la care nu s-au eliberat diplomele pentru promoţia 2023) eliberată de către instituţia de învăţământ, în care se menţionează media generală de la examenul de Bacalaureat, notele la probele examenului de Bacalaureat, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;
Certificatul de naştere, în copie scanată (se depune la secretariat);
Diploma/e de olimpic, obţinute în perioada studiilor liceale, în copie scanată (dacă este cazul);
Adeverinţa medicală-tip scanată, din care să rezulte că este apt pentru facultatea la care candidează (se depune la secretariat);
Trei fotografii ¾ cm care vor fi depuse doar la secretariat în momentul depunerii dosarului fizic;
C.I sau pașaport, în copie scanată (se depune la secretariat);
Chitanţă de plată a taxei/ dovada achitării on line a taxei de înscriere la concursul de admitere în conformitate cu taxele aprobate de Senatul Universităţii din Bucureşti în copie scanată;
Documentul de recunoaștere a studiilor efectuate în afara României, conform prevederilor legale în vigoare la data înscrierii (dacă este cazul).
Admitere facultate 2023: când începe înscrierea la cele mai cunoscute facultăți din țară?
Pentru sesiunea iulie, înscrierea la facultățile Universității din București se va putea face atât fizic, cât și online, în perioada 3-26 iulie 2023. Data limită de afișare a rezultatelor finale este 29 iulie 2023.
Tot ce trebuie sa stii despre admiterea la facultate in 2023
Pentru sesiunile de admitere la Universitatea din București din acest an se pot distinge cinci forme de admitere în ceea ce privește studiile universitare de licență, după cum urmează:
Admitere pe baza mediei/a notelor de la bacalaureat în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri, al Facultăţii de Biologie, al Facultăţii de Chimie, al Facultăţii de Geologie şi Geofizică, al Facultăţii de Litere, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări);
Admitere pe baza mediei de la bacalaureat şi a unui eseu motivaţional/ scrisoare de motivaţie în cazul Facultăţii de Geografie, al Facultăţii de Istorie, al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, al Facultăţii de Ştiinţe Politice, precum şi al Facultăţii de Teologie Baptistă;
Admitere pe bază de examen în cazul Facultăţii de Drept;
Admitere pe baza unei formule mixte în cazul Facultăţii de Administraţie şi Afaceri (Business Administration), al Facultăţii de Filosofie, al Facultăţii de Fizică al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine (pentru o parte din specializări), al Facultăţii de Matematică şi Informatică, al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul”, precum şi al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.
Formula mixtă de admitere poate cuprinde, după caz: media de la BAC 2023, examen scris/oral, chestionar notat cu admis/ respins, rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare, probe de aptitudini, etc.
Universitatea din Bucureşti
Sesiunea iulie 2023: 3 – 26 iulie;
Afişarea rezultatelor finale: 28 iulie.
Pentru mai multe informații despre perioada de admitere ori despre facultățile din cadrul Universității din București, faceți click aici.
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB)
Sesiunea iulie 2023:
10 – 14 iulie: Înscrierea candidaţilor online (platforma se va închide în data de 14 iulie la ora 15:00);
15 iulie: Afișarea listei candidaților înscriși;
18 iulie: Test de admitere;
19 iulie: Afișarea rezultatelor la test;
19 – 20 iulie: Depunerea contestațiilor online (până la ora 12:00);
21 iulie: Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor inițiale;
21 – 24 iulie: Confirmarea locurilor, etapa I (platforma se va închide în data de 24 iulie la ora 14:00);
24 iulie: Afișarea rezultatelor după etapa I;
24 – 25 iulie: Confirmarea locurilor, etapa a II-a (platforma se va închide în data de 25 iulie la ora 15:00);
25 iulie: Afișarea rezultatelor după etapa a II-a;
25 – 26 iulie: Confirmarea locurilor, etapa a III-a (platforma se va închide în data de 26 iulie la ora 15:00);
27 iulie: Afișarea rezultatelor finale.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” (UMFCD)
Admitere facultate 2023: Care sunt cele mai bune universități din România?
În 2022, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a fost cotată drept cea mai bună universitate din România, potrivit unui clasament întocmit de Ministerul Educației. Pe locul doi al clasamentului s-a poziționat Universitatea din București, urmată de Universitatea Politehnica din București.
Top 10 universități din România:
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca;
Universitatea din București;
Universitatea Politehnica din București;
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca;
Universitatea Al.I. Cuza din Iași;
Universitatea ”Transilvania” din Brașov;
Universitatea de Vest din Timișoara;
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București;
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...