Adevăratul motiv pentru care Cosmin Contra a plecat de la Dinamo. „Cele mai grele patru luni din viața mea de antrenor”

Marian Cărăvan 04.12.2020, 13:41
Adevăratul motiv pentru care Cosmin Contra a plecat de la Dinamo. „Cele mai grele patru luni din viața mea de antrenor”

Așa cum a anunțat, Cosmin Contra a plecat de la Dinamo. Tehnicianul s-a despărțit cu durere în suflet de jucători.

Motivele care l-au determinat pe Cosmin Contra să plece de la Dinamo

Cosmin Contra a ajuns la capătul puterilor. Deși la început a crezut în proiectul spaniolilor care au aterizat la Dinamo, „Guriță” a dat înapoi când și-a dat seama că investitorii nu-și onorează promisiunile. Tehnicianul a anunțat pe rețelele sociale că pleacă din România cu durere în suflet. Nici el nu și-ar fi putut imagina situația dezastruoasă în care a ajuns clubul la care a pus suflet.

„Dragi suporteri dinamovişti, plec din România cu o mare durere în suflet. Nu mi-am imaginat niciodată că proiectul în care am crezut cel mai mult în viaţa mea este o mare minciună. Vă rog să îmi iertaţi naivitatea.

Am garantat pentru nişte oameni pe care nu îi cunoşteam şi am greşit. Au fost cele mai grele 4 luni din cariera mea de antrenor, din cauza problemelor, minciunilor, promisiunilor…”, a scris Cosmin Contra pe contul său de Instagram.

Cosmin Contra a crezut in investitorii spanioli. Apoi a fost dezamagit
Cosmin Contra a crezut in investitorii spanioli. Apoi a fost dezamagit

Situația stresantă de la Dinamo i-a pricinuit probleme medicale lui Cosmin Contra

Cosmin Contra a trecut prin clipe grele la Dinamo, în ultimele patru luni. Așa cum menționa, au fost cele mai grele patru luni din cariera sa de antrenor. Acestea și-au pus amprenta asupra stării de sănătate a tehnicianului. Cosmin Contra a dezvăluit ce probleme a avut și ce sacrificii a trebuit să facă atunci când a ales să le dea credit investitorilor spanioli și să accepte oferta de a o antrena pe Dinamo.

„Nu sunt un laş! Cei care mă cunosc cu adevărat ştiu câte sacrificii şi compromisuri am făcut pentru Dinamo. În 4 luni, mi-am văzut familia o singură dată. Am fost trup şi suflet pentru Dinamo. Din cauza stresului, am avut probleme medicale care mi-au afectat foarte mult familia.

Sunt un luptător şi aş fi găsit puterea să continui, dar nu mai este vorba de mine, ci de liniştea şi echilibrul familiei mele. Aş fi rămas pentru voi, suporterii dinamovişti, singurii care aţi fost lângă echipă in aceste momente. Cu voi alături, Dinamo nu poate muri niciodată!”, a transmis fostul antrenor al lui Dinamo.

Cosmin Contra o lasă pe Dinamo pe locul 14 (din 16 echipe), cu 9 puncte. „Câinii” sunt calificați în optimile Cupei României, după ce au învins pe Viitorul, cu 3-0.

Urmăriți Impact.ro și pe