Salariu de invidiat primit de Cosmin Contra, în pofida rezultatelor slabe din ultimul timp. Ce sumă îi intră lunar în cont

Marian Cărăvan 20.10.2020, 16:59
Salariu de invidiat primit de Cosmin Contra, în pofida rezultatelor slabe din ultimul timp. Ce sumă îi intră lunar în cont

Cosmin Contra are un salariu de invidiat la Dinamo, în pofida rezultatelor slabe din ultimul timp. „Câinii roșii” au o singură victorie în actuala ediție de campionat și sunt pe locul 14.

Dinamo, rezultate slabe în noul sezon

Dinamo este, la ora actuală, departe de obiectivele fixate de noua conducere a grupării din Ștefan cel Mare. După șapte etape scurse din actuala ediție de campionat, Dinamo e în zona fierbinte a clasamentului, mai aproape de retropgradare decât de play-off. O singură victorie și locul 14 nu este tocmai ceea ce și-au propus investitorii spanioli.

O victorie, două egaluri și patru înfrângeri reprezintă bilanțul lui Cosmin Contra în acest sezon al Ligii 1. Locul 14 și doar cinci puncte acumulate e însă prea puțin pentru o echipă cu pretenții. Cel puțin la nivel declarativ Dinamo vrea mai mult decât această poziție ce o aduce în zona retrogradării.

Rezultatele înregistrate până acum de Dinamo în sezonul 2020-2021 al Ligii 1:

1-1 cu AFC Hermannstadt (acasă), 0-1 cu Chindia Târgoviște (deplasare), 1-1 cu AFC Botoșani (a), 3-1 cu Gaz Metan Mediaș (în deplasare, singura victorie de până acum), 0-1 cu UTA (a), 2-3 cu FCSB (d) și 0-1 cu Universitatea Craiova (a).

Cam puțin, în condițiile în care, după instalarea noii conduceri, au fost făcute multe transferuri: Tomas Mejias, Rene Hinojo, Abdoulaye Ba, Isma Lopez, Andrei Radu, Alexander Gonzalez, Janusz Gol, Aleix Garcia, Paul Anton, Vlad Achim, Borja Valle, Juan Camara, Adam Nemec, Magaye Gueye.

Dinamo are o singură victorie în acest sezon
Dinamo are o singură victorie în acest sezon

Salariu de invidiat primit de Cosmin Contra, în pofida rezultatelor slabe din ultimul timp. Obiectivul fixat de conducere

Cosmin Contra are un salariu de invidiat la Dinamo. Pentru a face parte din proiectul spaniolilor conduși de Pablo Cortacero, „Guriță” a fost ofertat cu un salariu de nerefuzat. Spaniolii îi dau în continuare credit, chiar dacă rezultatele înregistrate până acum de Dinamo sunt sub așteptări.

„Nici nu vreau să vorbesc despre asta. Dinamo trebuie să fie în play-off. Avem un lot foarte bun şi sunt convins că vor veni şi rezultatele bune.

Contra e antrenorul echipei şi trebuie să îmbunătăţească nişte aspecte, dar şi jucătorii trebuie să dea mai mult pe teren”, a spus Pablo Cortacero, pentru doardinamo.ro.

Dacă Dinamo se va redresa, rămâne de văzut în etapele următoare. O certitudine ar fi salariul cu care a fost atras în proiectul reconstrucției grupării din Ștefan cel Mare. Lui Cosmin Contra îi intră lunar în cont suma de 30.000 de euro. Ceea ce înseamnă un salariu anual de 360.000 de euro, informează Antena Sport.

Deocamdată are o singură victorie, dar spaniolii par a avea răbdare.

Urmăriți Impact.ro și pe