A vrut să își testeze limitele, simțea că mai avea încă multe de dovedit în competiție, dar ceva a făcut-o să cedeze. Care este adevăratul motiv pentru care Alexandra Stan părăsește Survivor România 2021. Vedeta a recunoscut tot. Apelul disperat făcut publicului.
Stresul uriaș, oboseala, accidentările și lipsa mâncării și-au spus cuvântul în competiția din Republica Dominicană. Concurenții au ajuns la capătul puterilor, iar unii au început să cedeze. Printre ei se numără și Alexandra Stan. Cu ochii în lacrimi, a anunțat că nu mai poate continua. Anunțul șocant a fost făcut cu puțin timp înainte ca Faimoșii să înceapă jocul pentru Imunitate la care artista nu a vrut să participe, pentru că simțea că nu va putea duce la capăt traseul. Dacă va fi propusă la eliminare, ar putea fi momentul în care Alexandra Stan părăsește Survivor România 2021.
„Nu este un moment greu, este o stare pe care o am de o săptămână, două, care persistă. Simt că nu mai am putere, atât am putut să fac. Mi-am demonstrat că am putut să fac anumite chestii, mi-am depășit anumite limite, simt nevoia să plec acasă, să stau cu familia, nu mai pot. Nu sunt survivor, nu sunt supraviețuitoare, dacă până acum mă gândeam la premiu, la bani, nu mă mai interesează deloc, pur și simplu vreau să plec, vreau să plec acasă”, a spus Alexandra Stan.

Alexandra Stan părăsește Survivor România 2021 – este unica dorință a artistei. Ca să fie sigură că va pleca din competiția din Republica Dominicană, a lansat un apel disperat către publicul care i-a fost mereu alături până acum: să nu o voteze atunci când va fi propusă pentru eliminare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Eu nu mai fac față. De mult timp am zis chestia asta și oamenii nu mă cred. Am infecție la degete, mi-am scrântit mâna de nu știu câte ori, am probleme cu stomacul, merg de nu știu câte ori pe zi la toaletă și m-a plouat azi noapte. Dacă nu ar fi colegii mei să mă susțină, cred că aș intra în depresie. Nu e pentru mine competiția asta, vreau să merg acasă și sper oamenii să înțeleagă chestia asta și să nu mă voteze. Sper să mă trimită acasă”, le-a cerut Alexandra Stan fanilor, printre lacrimi.
Viața concurenților devine din ce în ce mai grea la Survivor România 2021. Pe măsură ce competiția înaintează, condițiile grele dau naștere unor conflicte urâte în interiorul echipelor. În miez de noapte, Elena Marin a răbufnit, sătulă să descopere, aproape zi de zi, că cineva îi fură din alimente.
„Nu zic nimic, nu mă interesează, nu e treaba mea, dar când ține strict de mâncarea mea și de ce mi se cuvine, da, vreau să vorbesc”, a spus, nervoasă, Elena Marin.
Nu e liniște nici la Războinici. Mellina și Musty i-au reproșat lui Alin Sălăjean că nu se implică deloc în sarcinile zilnice din tabără.