Adela Popescu a dat cărțile pe față. Cum se comportă Radu Vâlcan cu ea, de fapt. ”Nu e deloc un bărbat romantic”

Ana Anitoiu 07.06.2021, 23:50

Adela Popescu a dat cărțile pe față și a dezvăluit cum se comportă Radu Vâlcan cu ea, de fapt. Vedeta a spus că partenerul ei de viață nu este romantic în sensul clasic al cuvântului, dar găsește modalități inedite prin care să îi arate că o iubește.

Adela Popescu, despre cum se comportă Radu Vâlcan cu ea

Actrița Adela Popescu, care se pregătește să devină mamă pentru cea de-a treia oară, a spus că tatăl copiilor ei nu își amintește data la care a avut loc nunta lor. În plus, Radu Vâlcan îi dă cadoul de ziua ei cu o săptămână înainte și uneori uită să îi ofere flori. Mai mult, nu îi spune în fiecare zi că o iubește.

”Nu e deloc un bărbat romantic. În sensul clasic. Sau, poate e, dar nu îi plac clișeele. Sau, poate e timid și fuge de momente ce nasc sentimente foarte intense, că nu prea știe ce să facă cu ele. Nu își amintește ziua nunții. Cadoul de ziua mea mi-l da cu o săptămâna înainte, fără vreun ambalaj special sau felicitare. Sunt șanse să uite și de flori. Nu mă «scaldă» în complimente. Nu îmi spune zilnic «te iubesc». Nu îmi spune «femeia mea». Nu m-a așteptat niciodată cu lumânări și cadă plină cu petale de trandafiri. Nu mă mângâie în somn”, a scris Adela Popescu pe Instagram.

Cum se comporta Radu Valcan cu Adela Popescu, de fapt
Adela Popescu si Radu Valcan

Adela Popescu, despre gesturile prin care Radu Vâlcan a face fericită

Pe de altă parte, Radu Vâlcan știe să își facă soția să fie fericită. Adela Popescu a povestit ce gesturi ale partenerului ei de viață o fac să înțeleagă că el o iubește și este preocupat de starea ei. Se pare că prezentatorul TV face, totuși, unele gesturi romantice la care unele femei nici nu ar putea visa.

”În schimb, astăzi, pentru că m-a văzut obosită, mi-a zis: «distrag eu copiii, du-te sus și culcă-te». Îmi aduce cireșe și pepene când vine de la alergat. În fiecare zi! Când nu e sezon, cafea și pâine caldă. Îmi lasă întotdeauna ultima bucățică de mâncare din farfuria lui, asta după ce eu am terminat deja tot ce era în a mea. Îmi gătește ce știe că îmi place. Uneori, mă duce cu mașină doar «ca să mai stăm și noi de vorbă». Când mănâncă usturoi doarme în altă cameră.

Și, chiar acum, deși eu sunt sus de ceva timp, și aud ce haos e jos, nu vine să mă «trezească» și nici nu îi trimite pe cei mici peste mine să o facă. Dar, pentru că și eu îl iubesc, o să cobor să îl salvez și să mâncăm împreună. Pentru că știu că nu a mâncat nimic de dimineață și nici nu o va face fără mine”, a mai scris Adela Popescu pe Instagram.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...