Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2023. Lista completă cu documentele necesare

19 06. 2023, 19:18

Modul în care elevii vor fi admiși la liceu a fost modificat de Ministerul Educației. Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024, media de admitere la liceu se va calcula doar în baza notelor obținute la examenul de Evaluare Națională. Vezi care sunt actele necesare pentru înscrierea la liceu 2023 și cum arată calendarul admiterii.  

Cum se face admiterea la liceu în 2023? 

În ultimul an, Ministerul Educației a luat mai multe decizii în legătură cu sistemul de educație și structura sa, aducându-i anumite modificări. Una dintre acestea are legătură cu stabilirea calendarului oficial de admitere la liceu, pe care l-a publicat chiar dinainte de a începe anul școlar 2022-2023. 

Potrivit calendarului, perioada admiterii la liceu va începe pe 6 iulie 2023, prin completarea opțiunilor pe fișele de înscriere. Acest lucru va avea loc în prezența părinților și a diriginților, care se vor asigura că elevii au completat corespunzător fișele de înscriere, alegând cele mai bune opțiuni, în funcție de media obținută la examenul național.  

Elevii și părinții vor fi îndrumați să completeze cu responsabilitate opțiunile și numărul lor și să verifice corespondența codurilor înscrise în fișa cu opțiunile exprimate, deoarece orice opțiune greșită poate conduce la repartizarea elevului într-un alt liceu decât cel în care își dorește continuarea studiilor. De asemenea, numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.  

După această primă etapă, proaspeții absolvenți ai clasei a VIII-a vor aștepta răspunsul, verificarea și repartizarea computerizată. Toate acestea se vor desfășura până pe 19 iulie 2023. În ziua cu pricina, elevii vor afla liceul la care au fost repartizați, urmând să meargă la instituția de învățământ și să depună actele necesare admiterii.  

Citește și: Top 10 licee din București în 2022, după media de admitere. Tot Sf. Sava rămâne pe primul loc, cum e situația pe țară

Actele necesare pentru înscrierea la liceu 2023 

Înscrierea la licee a candidaților declarați admiși în urma repartizării computerizate se efectuează doar pe baza unui dosar, care trebuie să conțină anumite documente. 

Actele necesare pentru inscrierea la liceu 2023

Iată lista actelor necesare pentru înscrierea la liceu în 2023:

  • cererea de înscriere (se primește de la liceu și diferă de la o școală la alta); 
  • cartea de identitate (în cazul în care minorul a împlinit vârsta necesară pentru a avea buletin); 
  • certificatul de naştere; 
  • copii de pe actele de identitate ale părinților; 
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a; 
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (care trebuie să includă și calculul mediei generale).  

Calendarul complet al admiterii la liceu 2023 

În acest an școlar, admiterea la liceu se va desfășura după cum urmează:  

  • 6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a;  
  • 6-7 și 10-14 iulie 2023: Introducerea în baza de date computerizată a fișelor de înscriere;  
  • 6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator;  
  • 17 iulie 2023: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată;  
  • 17 iulie 2023: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice;  
  • 18 iulie 2023: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc.;  
  • 18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;  
  • 19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal;  
  • 20 – 25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;  
  • 25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;  
  • 26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

Vezi și: Care sunt cele mai bune licee din România. Top 10 e dominat de București   

Noile legi ale Educației, expuse de Ligia Deca 

Legea Educației a suferit noi modificări, iar ministrul Ligia Deca a oferit toate detaliile. Oficialul a explicat că examenul de Evaluare Națională va fi neschimbat și va conține aceleași probe la scrise la Limba Română și Matematică. În schimb, există anumite modificări privind Legile Educației, după cum urmează:  

  • Bursa lunară va fi egală cu salariul mediu brut pentru profesorii care se înscriu la programe de masterat, unde trebuie să obțină 15 credite ECTS; 
  • Salarizarea cadrelor didactice se va face progresiv, în baza salariului mediu brut; 
  • Profesorii care se pensionează primesc primă două salarii și va avea loc generalizarea învățământului tehnologic dual până în anul 2027; 
  • Bursa de merit crește de la 200 de lei la 450 de lei lunar și bursa de performanță crește de la 500 la 700 de lei; 
  • Elevii care au performanțe mari pot promova doi ani de studiu într-unul;. 
  • Evaluarea Națională rămâne la fel cu probele scrise la Limba și literatura română și Matematică; 
  • Admiterea la liceu se face pe bază de concurs pentru 60% din locuri și pentru restul se va face repartizare computerizată. 10% din locurile alocate la licee sunt pentru elevii cu dizabilități și cei de etnie romă;. 
  • Examenul de Bacalaureat se va plia pe fiecare pofil de învățământ, inclusiv pe cel tehnologic; 
  • La profilul uman apare o nouă probă la Bacalaureat – proba scrisă la matematică sau științe ale naturii, și la profilul real – probă scrisă la istorie, filosofie sau psihologie, sunt schimbările anunțate de Ligia Deca, potrivit stirilekanald.ro.