De câte ori nu ne-am fi dorit să avem o cameră de luat vederi în locurile greu accesibile, unde telefonul nostru nu pătrunde sau să putem pune camera pe un tricou sau pe zgarda unui câine, dar să putem vedea imaginile pe telefonul nostru. Ei bine, acest lucru va fi posibil în viitorul foarte apropiat!
Compania Vivo ne surprinde din nou, după ce a anunțat că va face o cameră care să se detașeze de telefonul nostru mobil, dar care va continua să funcioneze. Momentan, acest lucru se află încă în stadiul de concept, dar cu siguranță de vom putea bucura de noua invenție în timp scurt.
După ce a adus camera foto de tip pop-up, ascunsă în corpul telefonului, compania Vivo vine acum cu o inovație cel puțin surprinzătoare: camera foto detașabilă. Conceptul poartă numele IFEA și reprezintă un telefon cu o cameră foto de tip pop-up care se poate detașa odată ce este activată. Ceea ce este cu adevărat impresionant e faptul că, odată îndepărtată de smartphone, cameră continuă să funcționeze și poate fi montată în orice altă parte.

Software-ul gândit de Vivo va avertiza utilizatorii în cazul în camera se îndepărtează prea mult de terminal, la fel cum se întâmplă și în cazul stylus-ului de pe Samsung Galaxy Note, S Pen. Momentan nu este foarte clar în acest moment cât de performantă este camera și de curând vom vedea această inovație pe piață.
De asemenea, nu sunt cunoscute intențiile producătorului pe viitor, dacă această cameră va putea fi schimbată cu alta, ca un obiectiv DSLR, însă reprezintă un nou pas important făcut în față pentru pasionații de fotografie pe smartphone. Este posibil ca atunci când pe piață va fi lansată o cameră mai performantă, să o putem cumpăra și să o atașăm și pe aceasta la telefonul nostru mobil.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Vivo continuă să dezvolte noi idei impresionante, precum smartphone-ul care își poate schimba singur culoarea sau bateria care se poate încărca de la 10 la 100% în numai un sfert de oră.