O persoană a tăiat o lămâie în două şi a pus o jumătate în camera în care dormea. Motivul este neaşteptat, dar e sprijinit de mai multe studii de specialitate. De altfel, acest fruct este extrem de util în orice locuință și poate fi folosit în numeroase scopuri, de la curățenie până la proceduri de înfrumusețare făcute acasă.
Conform unor studii, lămâia poate fi folosită în acest fel nu doar pentru că miroase bine, ci și pentru că poate reduce nivelul de stres, în contextul în care multe persoane merg la culcare gândindu-se la problemele de la locul de muncă sau la cele de zi cu zi.
În plus, o jumătate de lămâie pusă în apropierea patului poate ține la distanță pe timpul nopții țânțarii și furnicile, care detestă parfumul acestui fruct și al altor citrice. O altă metodă pentru același rezultat este frecarea cojilor de lămâie pe piele sau chiar așezarea lor lângă pernă.

Lămâile sunt originare din Asia și au ajuns în Europa pe vremea Imperiului Roman, dar europenii au început să le cultive la scară largă abia spre sfârșitul Evului Mediu. În prezent, ele se numără printre cele mai populare ingrediente inclusiv în bucătăria românească, mai ales că se pot face numeroase trucuri utile cu ele.
De exemplu, sucul de lămâie poate curăța bine de murdărie, dar și de pesticide, coaja altor fructe și legume, iar amestecată cu apă rece într-un vas poate reface salata verde ușor ofilită. O altă întrebuințare poate fi pentru marinarea cărnii, în amestec cu ulei de măsline și condimente precum oregano, usturoi, sare, piper și în unele rețete și puțină miere de albine.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În plus, sucul de lămâie poate împiedica oxidarea fructelor și legumelor. De exemplu, poate păstra culoarea albă a ciupercilor tăiate și cea verde pentru avocado. Adăugat peste morcovii fierți, acesta duce la o mai bună absorbție a carotenoizilor din morcovi.
Lămâia mai are întrebuințări și în curățenie, în combinație cu bicarbonat de sodiu sau oțet, precum și în cosmetică. De exemplu, sucul de lămâie poate deschide cu o nuanță culoarea naturală a părului. Tot ce trebuie făcut este o clătire cu o cană cu apă amestecată cu zeama de la o lămâie și apoi o uscare în aer liber, la soare, pe timp de vară.
Lămâile mai pot fi folosite și împotriva căderii părului și a mătreții. În acest scop, se masează scalpul cu suc de lămâie și se clătește părul, după baie, cu o jumătate de litru de apă în care a fost amestecată zeama de la o lămâie.