A murit Franco Gatti. Celebrul artist din formația Ricchi e Poveri avea 80 de ani

Ana Anitoiu 18.10.2022, 15:10
A murit Franco Gatti. Celebrul artist din formația Ricchi e Poveri avea 80 de ani

Franco Gatti, celebrul artist din formația Ricchi e Poveri, a murit la 80 de ani. Anunțul a fost făcut de colegii săi, împreună cu familia lui. Viața sa a fost marcată de o dramă cumplită.

Franco Gatti a murit la 80 de ani

Franco Gatti a fost unul dintre cei patru membri ai grupului muzical Ricchi e Poveri, înființat în anul 1967 la Genova, alături de Angela Brambati, Angelo Sotgiu și Marina Occhiena.

Trupa a fost formată din două voci masculine, Franco Gatti şi Angelo Sotgiu, şi două voci feminine, Angela Brambati şi Marina Occhiena. Cea din urmă a părăsit grupul muzical în anul 1981, iar ceilalți au continuat ca trio.

Ricchi e Poveri a cunoscut succesul la nivel internațional, cu melodii printre care se numără: „Sarà perchè ti amo”, „Voulez vous danser”, „Che sarà”, „Se m’innamoro”, „La prima cosa bella” și „Mamma Maria”.

A murit Franco Gatti. Celebrul artist din formatia Ricchi e Poveri avea 80 de ani
Ricchi e Poveri

Ce dramă i-a marcat viața lui Franco Gatti

Viața lui Franco Gatti a fost marcată de o dramă din cauza căreia a părăsit trupa, în anul 2016, la vârsta de 74 de ani, și s-a dedicat mai mult familiei sale. Fiul artistului a murit cu trei ani mai devreme, în 2013, la doar 23 de ani, din cauza drogurilor.

La un an de la retragerea lui Franco Gatti din trupa Ricchi e Poveri, Angela Brambati și Angelo Sotgiu au hotărât să încerce să-și continue cariera ca duo.

„Colegii şi prietenii mei continuă să lucreze. Eu m-am oprit, pentru că nu am mai urcat cu bucurie pe scenă”, a spus Franco Gatti, la un moment dat.

Trupa Ricchi e Poveri a fost de mai multe ori în România, cel mai recent chiar în vara anului trecut, la Râmnicu Vâlcea, la We Love Music Festival, dar fără Franco Gatti.

Ricchi e Poveri a reprezentat Italia la concursul muzical Eurovision, în anul 1978, şi a participat la 12 festivaluri de la Sanremo, câștigând, în anul 1985, cu melodia „Se m’innamoro”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...