A început coșmarul pentru Mircea Lucescu. Ce i-au făcut fanii lui Dinamo Kiev, atunci când se aștepta mai puțin

Marian Cărăvan 22.08.2020, 10:14
A început coșmarul pentru Mircea Lucescu. Ce i-au făcut fanii lui Dinamo Kiev, atunci când se aștepta mai puțin

Părea că fanii lui Dinamo Kiev s-au împăcat cu ideea că Mircea Lucescu va antrena echipa din capitala Ucrainei. Dar, deja de la primul meci, a început coșmarul pentru antrenorul român.

A început coșmarul pentru Mircea Lucescu, de la primul meci oficial

Reputatul tehnician român nu va avea viață ușoară la Dinamo Kiev. A început coșmarul pentru Mircea Lucescu. Exact când se aștepta mai puțin, fanii au reacționat, iar ceea ce au făcut e de neimaginat. Dinamo Kiev a disputat primul meci oficial cu Mircea Lucescu pe banca tehnică și deși meciul cu Olimpik Donețk a fost considerat în deplasare, acesta a avut loc pe arena echipei din Kiev.

Dinamo s-a impus clar, cu 4-1, dar Mircea Lucescu nu a putu savura succesul în liniște. De fapt, liniștea i-a fost tulburată încă din timpul partidei, disputată cu porțile închise. Teoretic. Asta pentru că ultrașii lui Dinamo Kiev au reușit să păcălească forțele de ordine și au pătruns în arenă, unde au aprins torțe și i-au înjurat atât pe Mircea Lucescu, cât și pe patronul Igor Surkis. Fanii i-au cerut lui „Il Luce” să plece și după un „recital” cât durata unei reprize au părăsit arena.

Războiul ultrașilor cu Mircea Lucescu a început încă de la sosirea sa la Dinamo Kiev

Ultrașii lui Dinamo Kiev nu vor să accepte nici în ruptul capului că echipa lor este antrenată de „dușmanul de clasă” Mircea Lucescu. Nu l-au dorit de la bun început și au curs amenințările la adresa sa și chiar a patronului Surkis, care a insistat pentru venirea lui Il Luce la echipa din capitala Ucrainei. La un moment dat, Mircea Lucescu chiar a cedat și a plecat la București, dar a făcut în scurt timp cale-ntoarsă, convins fiind de Surkis.

Ultrașii au amenințat în continuare cu proteste la adresa antrenorului care a condus spre succes marea rivală Șahtior Donețk și care atunci când pierdea meciurile cu Dinamo Kiev dădea mereu vina pe arbitraje și invoca influența pe care o avea patronul lui Dinamo la federația ucraineană. Lucescu a semnat însă contractul cu Dinamo Kiev și a început cu dreptul noul sezon, o victorie cu 4-1 care îl plasează pe primul loc în clasament.

Urmează, pe 25 august, duelul cu fosta sa echipă, Șahtior Donețk, în Supercupa Ucrainei.

Urmăriți Impact.ro și pe