Organizația Mondială a Sănătății a făcut un anunț important, spunând că „The Kraken” este cea mai nouă tulpină de Covid-19, dar și cea mai transmisibilă subvariantă de până acum. Astfel că cea mai recentă subvariantă de coronavirus derivă din varianta Omicron.
Cea mai nouă subvariantă este deja răspândită în Statele Unite, unde se crede că se află în spatele a aproximativ 70% din cazurile de Covid-19 înregistrate recent. În plus, tulpina a început să se răspândească și în Marea Britanie și se crede că se transmite mult mai repede decât celelalte tulpini.
Cu toate că se transmite mult mai repede, aceasta nouă tulpină pare să fie mai mai puțin periculoasă decât primele variante ale coronavirusului.
„Suntem îngrijorați de avansul său de creștere, în special în unele țări din Europa și din SUA, în special în partea de nord-est a Statelor Unite, unde XBB.1.5 a înlocuit rapid alte variante circulante. Preocuparea noastră este cât de transmisibil este și cu cât acest virus circulă mai mult, cu atât va avea mai multe oportunități de a se schimba”, a spus dr. Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid, potrivit DailyMail.
„The Kraken” a reușit să dobândească 14 noi mutații la proteinele spike ale virusului, față de tulpinile din urmă. În plus, tulpina pare să aibă o rezistență mult mai mare la anticorpi, ceea ce înseamnă că persoanele care sunt vaccinate sau au avut o infecție anterioară sunt mai pasibile să se îmbolnăvească.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]OMS este extrem de îngrijorată de faptul că „The Kraken” ar putea să se transforme într-o variantă mult mai periculoasă decât cele de până acum, deoarece cu cât apar mai multe infecții, cu atât virusul are mai multe oportunități de dezvolta mutații și de a evolua.
Și prof.dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie este îngrijorat de situația epidemiologică din prezent.
„Am avut perioada Sărbătorilor de iarnă când oamenii au circulat, au socializat, și se știe că acest comportament are un efect dinamizator pentru o infecție transmisă pe cale respiratorie, mai ales una atât de contagioasă cum este SARS-CoV-2. Și eu înclin să cred că, de fapt, este o combinație: și a calităților ale subvariantei XBB 1.5 și a conjuncturii reprezentate de partea de socializare, conexă inevitabil sărbătorilor.
Acest XBB 1.5 are niște particularități. Pe de o parte, are un număr bazal de reproducere – adică acel număr R care ne arată pe câți îi infectează într-o colectivitate receptivă o persoană confirmată ca pozitivă – de 1,6 care este cu 40% mai mare decât variantele anterioare. Deci, asta deja justifică felul în care se răspândește infecția cu această subvariantă”, a spus expertul.