Potrivit informațiilor recent apărute cu privire la întoarcerea elevilor la școală, două treimi din populația școlară mondială rămâne fără școală sau în situații de incertitudine, iar alții au un calendar școlar diferit, precum ianuarie – noiembrie sau martie – decembrie. Din cauza pandemiei cu noul tip de virus, educația este în mare pericol.
UNESCO a informat de curând că doar o treime dintre elevii din toată lumea se întorc la școală din toamnă. Așadar, dintr-un total de 1,5 miliarde de copii școlarizați în învățământul pregătitor, primar și secundar, doar 900 de milioane revin în noul an școlar. Aproximativ 128 de milioane au întrat în noua clasă, iar 433 de milioane, din 155 de țări, ar trebui să facă același lucru. Potrivit informațiilor de la UNESCO, un miliard de elevi rămân fără școală sau în situație de incertitudine.
„Majoritatea acestor școlari și familiile lor continuă să aștepte încă indicații clare despre ceea ce îi așteaptă la reînceperea anului școlar 2020-2021, la numai câteva săptămâni de data prevăzută”, informează UNESCO, potrivit evz.ro.

Din cauza acestor probleme, organizația trage un semnal de alarmă cu privire la copiii care nu se pot întoarce la școală. Aceștia fac presiuni asupra autorităților ca să asigure reîntoarcerea elevilor, iar de astfel, să asigure măsurile necesare pentru sănătatea copiilor și pentru a sporii securitatea acestora și a personalului didactic. Amintim că în București peste 12.000 de elevi de la școală și licee se pot întoarce în siguranță în clase.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Criza educației continuă să rămână la fel de gravă
Mai multe generații sunt amenințate de aceste închideri de școli care privesc sute de milioane de elevi și care se continuă de luni de zile. Există o urgență educativă mondială”, a spus Audrey Azoulay, directoarea general UNESCO.