Monica și Ramona Gabor, decizie de admirat. Ce vor face cu apartamentul tatălui lor

Andrei Cezar 28.06.2020, 08:22

Gest impresoionant al surorilor Monica și Ramona Gabor, după moartea tatălui lor. Deși bruma de avere a părintelui lor ar fi trebuit împărțită la trei, între fetele sale, apartamentul din Bacău îi va reveni, totuși, fetei celei mari, Alina, care a avut grijă de bărbat în ultimii ani de viață.

Monica și Ramona Gabor renunță la apartamentul tatălui lor

Emil Gabor a decedat, la începutul acestei săptămâni, în urma unui stop cardiac. Cea care l-a găsit fără suflare a fost fiica cea mare, Alina. După ce a încercat în repetate rânduri să vorbească cu el la telefon și nu a reușit, femeia a mers într-un suflu la el acasă.

Bărbatul murise singur în apartamentul său din Bacău.

Cele două fete mai cunoscute ale lui Emil Gabor, Monica și Ramona, se aflau în Statele Unite ale Americii, la aflarea veștii. Cu toate că au suferit foarte mult și și-au dorit să vina în țară pentru a-l conduce pe tatăl lor pe ultimul drum, cele două tinere nu au putut ajunge.

Monica nu a putut părăsi America pentru că acest lucru i-ar fi îngreunat obținerea vizei permanente, iar Ramonei i-a fost greu să găsescă un zbor către România din cauza pandemiei de coronavirus.

Monica și Ramona Gabor, decizie de admirat. Ce vor face cu apartamentul tatălui lor
Monica și Ramona Gabor, decizie de admirat. Ce vor face cu apartamentul tatălui lor

Monica și Ramona au renunțat la partea lor din avere

Emil Gabor nu a lăsat în urmă avere mare. Singura lui avuție este apartamentul din Bacău în care și-a crescut cele trei fiice.

După moartea sa, imobilul ar fi trebuit împărți în mod egal între cele trei surori, însă Monica și Ramona au decis să renunțe la partea lor pentru ca apartamentul să-i revină în întregime surorii lor mai mari, Alina.

Ele au hotărât ca apartamentul să îi rămână Alinei, care poate face orice dorește cu el. Așa este și corect, ținând cont că fata cea mare este cea care s-a ocupat de Emil în toți acești ani. Pe ea a căzut tot greul. Ea venea să îl ducă la spital, ea venea să îi facă de mâncare și curățenie. Probabil că va vinde apartamentul, Alina are casa ei și nu cred că se va muta acolo, ne-au dezvăluit surse apropiate familiei Gabor.

Urmăriți Impact.ro și pe