Rețeta de cozonac care se desface fâșii. Secretele de la bunica pentru un gust divin

Emanuela Pană 30.04.2024, 18:43
Rețeta de cozonac care se desface fâșii. Secretele de la bunica pentru un gust divin

Dacă vrei să te bucuri de un cozonac cu adevărat delicios, ai ajuns unde trebuie. În cele ce urmează, îți prezentăm rețeta de cozonac care se desface fâșii, ca la bunica acasă. Masa de Paște nu ar putea fi completă fără acest preparat.

Secretele bunicii pentru cel mai bun cozonac

Cozonacul este bucuria fiecărei sărbători, iar masa de Paște nu ar putea fi completă fără el. Este o tradiție în țara noastră, iar fiecare gospodină are secretele ei pentru a-l prepara. Dacă vrei să obții un cozonac pufos, care se desface felii, trebuie să știi câteva trucuri. Rețeta nu este deloc dificilă, dar vei avea nevoie de răbdare și puțină îndemânare.

Un cozonac perfect depinde nu doar de ingredientele folosite, ci și de atenția acordată detaliilor și modului de preparare. Este, de asemenea, esențial să folosești ingrediente de înaltă calitate. Folosește făină de calitate superioară, unt cu conținut ridicat de grăsime, ouă de la găini crescute liber și drojdie proaspătă pentru a obține cele mai bune rezultate.

Frământarea aluatului este crucială pentru textura cozonacului. Este important să frământăm destul pentru a dezvolta glutenul, dar fără a exagera, pentru a nu face aluatul prea greu. Secretul este să obținem un aluat elastic și neted.

Ingredientele bogate în grăsimi, precum untul cu un conținut ridicat de grăsime, laptele integral și ouăle de la țară, contribuie la o textură moale și bună. Nu uita că un cozonac bun este delicios chiar și fără umplutură.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De aceea, e important să adaugi arome în aluat, cum ar fi rom, vanilie, coajă de portocală confiată, coajă de lămâie sau alte arome pe care le preferi.

Citește și: Ce să pui în aluat pentru cel mai pufos cozonac. Așa va ieși mult mai gustos, te vei linge pe degete

Rețeta de cozonac care se desface fâșii

Iată cum faci cel mai bun cozonac, după o rețetă simplă, dar delicioasă, așa cum făceau mamele și bunicile cu ani în urmă.

Reteta de cozonac care se desface fasii
Reteta de cozonac care se desface fasii

Ingrediente:

  • 500 gr de făină;
  • 200 ml de lapte gras;
  • 100 gr de zahăr;
  • 100 gr de unt de 82% grăsime;
  • 3 gălbenușuri proaspete;
  • 10 gr de drojdie proaspătă;
  • un praf de sare;
  • esență de vanilie;
  • coaja de la o lămâie;
  • Nutella;
  • nucă măcinată.

Mod de preparare:

  • Încălzește laptele până când îl simți călduț, dizolvă drojdia și o lingură de zahăr în el, apoi lasă să activeze 10 minute.
  • Amestecă într-un bol mare făina, sarea, zahărul rămas, untul topit, gălbenușurile, vanilia și coaja de lămâie.
  • Pune amestecul de drojdie peste și frământă până devine elastic, cam 30 de minute.
  • Acoperă bolul cu ulei, așează aluatul și lasă-l să crească 1-2 ore.
  • Împarte aluatul în două, întinde fiecare parte, adaugă Nutella și nuci, rulează și împletește. Așează cozonacul în tava pregătită.
  • Lasă cozonacul să mai crească 30 de minute. Ulterior, unge-l cu gălbenuș și presară zahăr.
  • Coace cozonacul la 180 de grade până se rumenește.

Vezi și: Cozonac de post rețeta măicuțelor. Ingredientul special pe care îl folosesc ca să fie mai aromat

Trucuri pentru un cozonac pufos și gustos

Indiferent de situație, nu tăia cozonacul imediat ce l-ai scos din cuptor. Lasă-l să se răcorească cel puțin 30 de minute, deoarece în acest timp continuă să se coacă pe interior. Doar așa te vei bucura de acele fâșii pufoase când îl vei rupe.

Pentru a obține un cozonac foarte pufos, este important să îl lași să crească mai mult timp. Cu cât aluatul conține mai mult aer, cu atât va fi mai pufos.

Un alt sfat este să folosești unt de bună calitate, cu un procent ridicat de grăsime sau chiar să-ți faci propriul unt acasă pentru rezultate ca la carte. Untul ajută la crearea texturii specifice de fâșii separate.

Dacă preparatul tău rămâne proaspăt pentru mai multe zile, înseamnă că ai urmat rețeta corect. Dacă nu ai ouă de țară cu gălbenușul portocaliu, poți folosi puțin colorant alimentar galben sau turmeric pentru a-i da cozonacului un aspect mai atrăgător.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...