Conservanți naturali pentru murături. Ce să pui în borcane ca să nu facă floare?

Emanuela Pană 17.10.2023, 14:57
Conservanți naturali pentru murături. Ce să pui în borcane ca să nu facă floare?

Murăturile au un loc special în gastronomia românească, oferind o explozie de arome și gusturi unice. De la castraveți și gogonele la varză murată și ardei iuți, aceste bunătăți conservate adaugă un mare plus meselor în familie. Atunci când pregătesc conservele pentru iarnă, multe gospodine preferă să utilizeze conservanți naturali pentru murături. Află care sunt aceștia.  

Care este rolul conservanților? De ce îi folosim? 

În această perioadă, gospodinele iau cu asalt piețele agro-alimentare pentru a-și face provizii de legume, zarzavaturi și fructe pentru conserve. Ca să păstreze mai mult timp prospeţimea şi savoarea alimentelor, ele folosesc conservanți naturali sau sintetici.  

Conservanţii au rol antimicrobian, împiedicând dezvoltarea microorganismelor care pot altera alimentele și protejându-le de efectele negative ale expunerii la aer și lumină. Conservanții pot fi folosiți în două moduri: singuri sau în combinație cu alte metode de conservare.  

Pentru a păstra murăturile proaspete și gustoase pe termen lung, este important să folosim conservanți. Din fericire, există numeroase alternative pe care natura ni le oferă cu generozitate pentru a obține murături sănătoase, fără aditivi.  

Specialiștii ne atenționează că diferența dintre conservanții naturali și cei sintetici este mare, cei naturali nefiind considerați dăunători pentru organismul și sănătatea noastră.  

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Citește și: Cât oțet și sare se pun la murături? Acestea sunt cantitățile ideale pentru un gust bun

Conservanți naturali pentru murături 

Pentru a conserva legumele și fructele, există opțiuni naturale, accesibile și eficiente, folosite de mii de ani și testate în timp. Substanțele de origine naturală, cum ar fi sarea, oțetul sau alcoolul, au servit de-a lungul istoriei drept conservanți naturali.  

Conservanti naturali pentru muraturi
Conservanti naturali pentru muraturi

Dacă la acești conservanți naturali se adaugă respectarea riguroasă a proceselor de sterilizare și etanșare a borcanelor sau conservelor abia făcute, vei obține cu siguranță rezultatul dorit. Iată câteva opțiuni de conservanți naturali pe care te poți baza pentru a face murături delicioase și sănătoase acasă: 

Sare 

Sarea este unul dintre cei mai vechi și mai simpli conservanți utilizați pentru murături, fiind folosită încă din antichitate. Ea previne dezvoltarea bacteriilor dăunătoare, menținând legumele crocante și gustoase. Pentru cele mai bune rezultate, optează pentru sare naturală, fără adaosuri chimice sau iod.  

Oțet 

Oțetul este un alt conservant natural excelent pentru murături. Aciditatea sa ajută la conservarea legumelor și la obținerea unui gust acrișor unic. Cele mai populare opțiuni sunt: oțetul de mere și oțetul de vin. Alături de sare, oțetul este folosit drept conservant natural alimentar din cele mai vechi timpuri. Atenție însă, oțetul care are o formă mai diluată, între 5 şi 8 grade, este bun pentru salate, dar nu şi pentru murături. 

Hrean 

Hreanul este cunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene și poate fi utilizat pentru a conserva murăturile și a le oferi o notă picantă. Folosește 50 de grame de rădăcină de hrean, curăţat de coajă şi tăiat fâşii, la un litru de apă. 

Muștar 

Muștarul nu doar că adaugă un gust aparte murăturilor, dar are și proprietăți conservante. Folosește muștar natural, fără aditivi sau conservanți artificiali. 

Frunze de dafin 

Frunze de dafin adaugă o aromă distinctivă murăturilor, dar au și proprietăți antibacteriene care ajută la prevenirea deteriorării legumelor. 

Vezi și: O rețetă de murături tot mai căutată. Cum pui gogoșarii în oțet, fără fierbere și fără conservant

Alte alternative sănătoase pentru conserve 

Tot mai multe persoane preferă să utilizeze conservanți naturali la murături, iar partea bună este că opțiunile nu sunt deloc limitate. Din lista conservanților naturali pentru murături fac parte și:

Zahăr 

Zahărul are proprietăți menite să absoarbă umiditatea și să prevină proliferarea bacteriilor. O concentrație ridicată de zahăr este benefică în menținere calității alimentelor conservate, cum ar fi fructele sau legumele. De obicei, alimentele conservate cu zahăr sunt dulci: dulceaţă, gem, jeleu, marmeladă, siropuri și murături dulci. 

Ulei 

Un alt conservant natural utilizat frecvent la conserve este uleiul, care blochează contactul cu aerul, prevenind dezvoltarea fungilor și mucegaiurilor. Uleiul reduce, totodată, rata de oxidare a unui produs alimentar, ceea ce ajută la prevenirea alterării sale.  

Mirodenii 

Condimentele, zise și mirodenii în termeni populari, au un rol dublu în ceea ce privește murăturile, respectiv conservare și aromatizare. Printre cele mai des folosite sunt cuişoarele, boabele de muştar, ienibaharul, nucşoara, piperul și scorţişoara.  

Mierea  

Mierea este singurul aliment care nu se alterează în timp. În stare pură și nediluată, mierea acționează ca o barieră naturală împotriva bacteriilor și a infecțiilor. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...