Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu și Maria Tănase au avut un sfârșit tras parcă la indigo. În exclusivitate pentru Impact.ro, Gheorghe Turda ne-a făcut dezvăluiri, despre celebrele soliste de muzică populară, care au urcat pe scenă, până în ultimele clipe de viață, ignorând sfatul medicilor.
Gheorghe Turda le-a admirat pe solistele Maria Lătărețu și Maria Tănase, pentru vocile lor de aur:
”Pe Maria Lătărețu o consider însă cea mai mare folcloristă, cu mult mai mare decât Maria Tănase, deși ambele erau foarte iubite, erau aplaudate. Maria Tănase a murit destul de tânără, a avut cancer pulmonar, fuma mult. Apăruse la acea vreme stația de amplificare, așa că o mai ajuta.
A fost pe scenă până în ultimele clipe de viață, așa am auzit. Eram elev de liceu, când am fost la un concert susținut de Maria Tănase. Avea nume și renume. Aceste trei soliste au murit din cauza unor boli netratate, nu și-au îngrijit sănătatea și au clacat, a fost șocant și pentru spectatori, pentru cei prezenți. Nu au murit însă în goana după bani, cum zic mulți. Scena e ca un miraj…”.
Citește și: De ce a murit Maria Lătărețu. Privighetoarea Gorjului s-a stins la câteva ore după ce a coborât de pe scenă
Solistul Gheorghe Turda ne-a mai dezvăluit, exclusiv pentru Impact.ro, și ce compliment îi făcuse, la debutul lui muzical, Maria Lătărețu:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
”Când m-am lansat, ea încheia spectacolul, iar eu aveam înaintea ei un microrecital. Când m-a văzut, m-a luat în brațe și mi-a zis: ””Doamne, ce mândru ești! Oare, de ce nu mai am și eu 20 de ani, ca dumneata?””. Eu eram la Rapsodia Română, unde am devenit prim-solist, în 1973”.
Ileana Sărăroiu a încetat din viață pe 12 mai 1979, la vârsta de 42 de ani, în timp ce se afla la o nuntă, în Călărași, la petrecerea soților Liliana și Gheorghe Ispas.
Liliana povestea, într-un interviu, despre tragedia care a îndoliat întreaga țară:
“Mi-aduc aminte ca și când ar fi fost ieri. Artista fusese tocmită de socrul meu, să vină în jurul orei 22.00. S-a ținut de cuvânt, deși fusese foarte solicitată în acea zi. Mai avusese un concert în țară. La ora stabilită, a sosit cu soțul său, Mircea Cîmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcată, așa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă. Avea o rochie lungă bleu și un pardesiu negru cu alb în motive populare. Părul negru lung era strâns în coadă cu o coroniță cu flori.
Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită și că ar dori o cafea. Femeia care i-a pregătit cafeaua a fost prima luată la întrebări, la Procuratură. S-au gândit că poate i s-a pus ceva în băutură, că moartea nu a fost un accident. Evident că nu s-a descoperit nimic”, spunea Liliana Ispas, pentru Adevărul.ro
Polițiștii au demarat imediat o anchetă amplă și s-a stabilit că solista suferise un accident vascular cerebral.
Maria Lătărețu, căreia atât de frumos i se spune și ”Privighetoarea Gorjului”, a părăsit această lume pe 27 septembrie 1972, la vârsta de 60 de ani, după recitalul susținut pe scena Căminului Cultural din Românești, județul Botoșani.
Nora artistei, Ioana, afirma:
„La al doilea concert, la cel de-al șaptelea bis, a avut un ușor tremurat, după care s-a prăbușit pe scenă“.
Maria Tănase s-a stins din viață pe 22 iunie 1963, la vârsta de 49 de ani, la doar câteva luni după ce fusese diagnosticată cu cancer pulmonar. Deși era foarte slăbită, marea artistă a cântecului popular a refuzat să renunțe la concerte, astfel că, la ultimul spectacol, s-a prăbușit pe scenă.
Medicul ei, Costache Andone, declara, atunci, pentru Ziarul Ceahlăul:
„Și atunci ea, plângând, cu capul pe umărul meu, încă nevenindu-i să creadă, m-a întrebat: ”Cum, doctore, eu care mi-am închinat viața muzicii și acestui mare public, să fiu condamnată să nu mai pot cânta?”.