13:00
În țara noastră, încrederea populației în instituția Bisericii este cotele cele mai înalte. Atât la sate, cât și la orașe, oamenii obișnuiesc să meargă în mod regulat la biserică, să se roage și să discute cu preoții, considerați psihologi ai sufletului. Însă, spre deosebire de cei din țările vestice, preoții din România au bărbi. Astfel, apare întrebarea: de ce au preoții barbă? Iată răspunsul.
Dacă am fi rugați să facem un portret verbal al unui preot ortodox, poate am uita sau n-am ști cum se numesc unele elemente ale veșmântului, dar cu siguranță nu am uita de barbă. Din contră, barba ar fi, probabil, primul lucru care ne-ar veni în minte.
Faptul că preoții au barbă este atât de înrădăcinat în mintea noastră, încât nu toată lumea poate răspunde la întrebarea de ce au preoții barbă? În timp ce unii cred că preoții poartă barbă ca o imitație a înfățișării Mântuitorului, alții cred că preoții poartă barbă pentru a se diferenția de păgâni. Vom explica, mai jos, de unde se trage această idee.
Barba este un simbol al virilității de când lumea, iar bărbați precum Franz Josef, Eduard al VII-lea, Platon sau Van Gogh (unele dintre cele mai proeminente personalități istorice) erau niște bărboși distinși. În lumea clericilor creștini, însă, barba face încă o scindare între slujitorii ortodocși și cei catolici.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atunci când întâlnim un preot, observăm imediat două mari caracteristici, valabile pentru toți. Prima este legată de ținută, iar a doua de barbă. Majoritatea preoților poartă straie negre, în timp ce unii preferă hainele cu specific. În timpul Liturghiei, epitrahilul sau patrafirul este veșmântul bogat coloristic pe care îl poartă preoții de rit ortodox.
Cea de-a doua caracteristică este, după cum spuneam, existența bărbii. Foarte mulți dintre duhovnicii din țara noastră portă barbă, fie ea mai scurtă sau mai lungă. Totuși, de ce nu se bărbieresc? De ce au preoții barbă?
Motivul bărbilor este unul istoric și chiar și cei care nu s-au aprofundat prea mult în textele Scripturii pot ghici că acest obicei are rădăcini în Vechiul Testament. În Leviticul capitolul 19 și 21 vom găsi porunca directă a Domnului de a nu tăia capetele și bărbile.
”Să nu vă tundeţi rotund părul capului vostru, nici să vă stricaţi faţa bărbii voastre”. (Leviticul 19:27)
Potrivit Bibliei, bărbieritul capului și a bărbilor sunt specifice preoților păgâni, iar Legea lui Moise le cere preoților drepți să se ferească de astfel de practici. În vechime, bărbații care își împleteau și tundeau bărbile ca să pară mai blânzi erau asemănați cu femeile. Pentru ca aceste asocieri dintre bărbați și femei să dispară, Biserica a interzis tăierea bărbilor.
Asemenea musulmanilor și evreilor, preoții ortodocși consideră barba nu doar un simbol al masculinității, ci și ”un dar de la Dumnezeu”. Preoții evrei vedeau barba ca pe un simbol, o parte integrată a imaginii publice. La rândul ei, Biserica Ortodoxă îl înfățișează pe Iisus Hristos ca purtând barbă. Ce se întâmplă, însă, cu barba la catolici?
Odată cu apariția creștinismului, bărbile lungi au iscat un conflict. Și, în vreme ce unii preoți erau ”inspirați” de bărbile lungi purtate de credincioșii evrei, alții erau susținători ai modei din Roma antică, ce dicta ca reprezentanții sexului masculin să fie tot timpul proaspăt bărbieriți.
Pentru romani, lipsa bărbii era o chestiune de igienă și de noblețe. Mai mult, aceștia considerau purtarea bărbii drept un simbol al populațiilor primitive și necivilizate. În cele din urmă, romanii au învins. Unul dintre cei mai de vază susținători ai bărbieritului a fost chiar Sfântul Ieronim, iar numeroși preoți vestici au început să ia în considerare povețele sale de a nu lăsa părul facial să crească prea mult.
Începând cu anul 500 d.Hr., tot mai multe biserici au început să interzică barba. Până la începutul secolului al XI-lea, bărbile dispăruseră din aproape toate bisericile catolice.
