Tatăl Ginei Pistol a participat la nunta fiicei sale, în mod surprinzător. Chiar dacă proaspăta soție a lui Smiley a trecut peste toată trauma copilăriei sale și și-a invitat tatăl la nuntă cu mult timp înainte, aceasta nu credea că o va onora cu prezența.
Așadar, nunta Ginei Pistol cu Smiley a fost un eveniment perfect. Totul a fost perfect. Locația a fost una de senzație, mâncarea a fost excelentă, muzica a fost o adevărată reușită, iar invitații au fost puși pe distracție cu toții. S-a dansat, s-a râs mult și s-au creat amintiri pentru o viață.
Nunta lui Smiley cu Gina Pistol poate fi numită cu ușurință nunta anului. Partenerii au ales să își oficializeze mariajul pe malul Lacului Snagov, într-un loc magic, în care totul a fost absolut superb. Cununia civilă și religioasă au avut loc la Palatul Snagov, iar petrecerea s-a ținut într-o seră aflată în liziera pădurii. Odată intrat aici, totul părea o poveste. Totul a fost parcă rupt din basmele cu prințese, iar cei doi miri au fost îmbrăcați lejer, de vară. Nici invitații nu au exagerat atunci când a venit vorba de eleganța vestimentației.

Gina Pistol s-a ținut tare toată noaptea și nu a plâns deloc, chiar dacă momentul a fost unul la care a visat probabil toată viața. Ei bine, nimic nu a emoționat-o mai mult decât venirea tatălui său la nuntă. Imediat cum l-a văzut că a intrat în restaurant, frumoasa blondină a izbucnit în lacrimi.
Nu se aștepta să vină, deoarece au amintiri dureroase împreună, după cum a povestit vedeta în trecut. Părinții săi au divorțat, iar tatăl i-a fost aproape doar în primii ani de viață, după care și-a refăcut viața și a avut o altă familie, departe de Gina Pistol și de fratele său.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Cea mai mare greşeală pe care o fac părinţii când divorţează este că nu renunţă la orgolii. Pentru mine, cuvântul «tată» nu înseamnă nimic. Tata ne-a iubit mult pe mine şi pe fratele meu. După divorţ, s-a mai rupt de noi. S-a recăsătorit şi are doi băieţi. Pentru mine, familia e ceva frumos. Îmi doresc mult lucrul acesta”, spunea Gina Pistol, în urmă cu mai mult timp.
Gina Pistol a lăsat însă trecutul în urmă, acolo unde îi este locul, și și-a invitat tatăl la nuntă, chiar dacă credea că nu va veni. Surpriză, însă, iar bărbatul a vrut să-i fie alături fiicei sale în cea mai importantă zi din viața ei. Vizibil emoționată, Gina Pistol a cerut imediat să i se facă un loc lui Emil Pistol chiar la masa familiei.