Multe gospodine se întreabă acum când este bine să speli rufe după Paște. Sărbătorile Pascale sunt mereu așteptate de toți românii, când fiecare are pe masă produsele tradiționale, cum sunt cozonacii, pasca sau friptura de miel. Tot de Paște, se strâng însă și multe haine care trebuie mai apoi spălate.
Paștele a trecut, iar în urmă rămân toate ținutele familiei purtate la denii, dar și în noapte de Înviere, plus cele din ziua de Paște. Pe lângă acestea, se strâng cu siguranță și multe fețe de masă sau lenjerii de pat, iar gospodinele trebuie să știe exact când pot spăla din nou rufe.
Săptămâna de după Paște se numește Săptămâna Luminată și are o importanță la fel de mare precum Săptămâna Mare, sau Paștele în sine. Zilele acesteia au o semnificație profundă, iar credincioșii respectă o mulțime de tradiții venite din negura timpului.
Româncele așteaptă cu nerăbdare să poată să își reia activitățile casnice, iar spălatul rufelor este una dintre cele mai importante, mai ales că Paștele vine cu multe haine care trebuie după aceea spălate. După cum știm, este interzis să speli rufe în perioada Paștelui, astfel că întrebarea tuturor se referă la momentul în care pot să facă acest lucru, din nou.
Veștile nu sunt tocmai bune pentru cei care voiau să facă curățenie sau să spele rufe, deoarece urmează zile aproape la fel de importante precum Paștele. În acest an, gospodinele au la dispoziție doar trei zile în care pot să spele rufe, respectiv miercuri, joi și sâmbătă. Acest lucru se întâmplă din cauză că marți, 17 aprilie, este a treia zi de Paște, vineri se sărbătorește Izvorul Tămăduirii, iar duminică este o zi de sărbătoare, în mod general.
Săptămâna Luminată vine cu o încărcătură creștină profundă, când creștin-ortodocșii ar trebui să își ia o pauză de la rutină și să se odihnească. În această perioadă este interzis să facă curățenie, să se citească Psaltirea sau să se organizeze parastase. Toate aceste slujbe vor fi reluate de preoți în Duminica Tomii.
De asemnea, în aceste zile înmormântările se vor organiza după un regim special, cele tradiționale fiind interzise. Preoții spun că slujba înmormântării este înlocuită cu cea a Învierii.