Obiectele pe care nu ai voie să le cari cu liftul. Este total interzis, legea spune clar

Mihnea Tălău 03.04.2023, 10:51
Obiectele pe care nu ai voie să le cari cu liftul. Este total interzis, legea spune clar

Puțini români știu că există reguli clare care spun ce nu ai voie să transporți cu liftul. Încălcarea acestor norme pot aduce amenzi pentru cei care încalcă aceste reglementări în blocuri.

Durata de viață a unui ascensor este estimată la 15 ani

Durata de viață a unui ascensor este estimată la 15 ani, dar aceasta se poate scurta dacă se fac abuzuri cu căratul diverselor obiecte interzise. Neglijarea acestor orientări poate duce adesea la accidente. Dar asta nu înseamnă că trebuie folosit fără a fi interesați de cum ar trebui să folosim un lift, mai ales că vorbim de câteva zeci, poate sute de persoane care au nevoie la rândul lor de ascensorul din blocul în care locuim, scrie Playtech.ro.

Astfel, pe lângă regulile de bun simț, există și cele instituite într-un cadru legal, care explică clar ce avem și ce nu avem voie să facem într-un lift, și, așa cum spuneam, extrem de important, ce nu ai voie să transporți cu liftul, de fapt.

Sperietura pe care a tras-o o vedeta de la Pro Tv. Am pazit liftul ca niciodata in viata mea

Ca primă regulă, cu ajutorul ascensorului nu se cară niciodată moloz, spărturi de gresie sau saci cu diverse materiale de construcții. Mai multe persoane au înțeles ce înseamnă încălcarea unei astfel de norme, după ce vecinii au sunat la 112. Amenzile au fost unele pe măsură, ajungând chiar la suma de 400 lei.

Nu ai voie să transporți cu liftul mobilier greu, sau obiectele voluminoase care ar putea periclita siguranța liftului, având în vedere că au o limită clară de greutate.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ce nu ai voie să cari cu liftul

Prezentăm lista cu ceea ce nu ai voie să transporți cu liftul.

  • Nu depăși sarcina maximă admisă și numărul maxim admis de persoane.
  • Nu lăsa copiii sub 14 ani să folosească ascensorul neînsoțiți.
  • Nu urca în lift cu animale de companie decât dacă le cari în cuști speciale sau în brațe.
  • Nu folosi liftul în alt scop decât transportul de persoane și de bagaje ușoare.
  • Nu transporta cu liftul mobilier masiv, frigidere, mașini de spălat sau alte obiecte voluminoase fără să înștiințezi asociația de locatari.
  • Nu transporta cu liftul saci cu moloz, materiale de construcții sau deșeuri rezultate din lucrări de reamenajare în apartament ori din demolări.
  • Nu ai voie să cari cu liftul substanțe inflamabile, explozibile sau toxice.
  • Nu fuma și nu mânca în lift.
  • Nu sări în lift, mai ales în timpul deplasării acestuia.
  • Nu brusca comenzile liftului
  • Nu distruge finisajele, componentele sau casa ascensorului.
  • Nu deschide forțat ușile liftului din interior/din exterior dacă acesta se oprește în mers, decât sub supravegherea unui specialist.
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...