Aryna Sabalenka, noua campioană la Australian Open. Discursul emoționant al sportivei după un duel fabulos împotriva Elenei Rybakina. „Încă tremur”

Badea Violeta, Mihai Ianoși 28.01.2023, 20:17

Aryna Sabalenka, numărul 5 WTA, a învins-o în două ore și treizeci și trei de minute, scor 4-6, 6-3 și 6-4, pe jucătoarea kazahă Elena Rybakina, numărul 25 WTA, în finala Australian Open 2023. În urma performanței reușite, sportiva de 24 de ani a avut un discurs emoționant. Iată cuvintele rostite de către jucătoarea din Belaurs!

Aryna Sabalenka a câștigat Australian Open 2023

Aryna Sabalenka a învins-o pe Elena Rybakina în finala de la Australian Open și a câștigat primul său titlu de Grand Slam, cel care îi lipsea din colecție și care o confirmă acum ca fiind una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume.

Bielorusa are unul dintre cele mai puternice brațe din circuit, iar talentul ei este de necontestat, însă nu reușise să ajungă nici măcar într-o finală de Grand Slam. După ce anul trecut a avut parte de multe frustrări, sportiva de 24 de ani a reușit, în sfârșit, să triumfe.

Pe hârtie era favorită, zece victorii consecutive și o serie dominată cu 3-0 în fața kazahei o plasau pe primul loc, însă a trebuit să muncească tot meciul pentru a obține victoria, cu 4-6, 6-3 și 6-4.

Câștigarea acestui trofeu va însemna pentru Aryna Sabalenka un salt important în clasament, pentru că de pe poziția a cincea, bielorusa va urca pe locul doi.

Începând de luni, Aryna Sabalenka va fi pe locul doi în lume, întrucât va ajunge la 6.100 de puncte, ceea ce o va plasa doar în spatele lui Iga Swiatek, care va conduce clasamentul cu 10.485 de unități. În plus, sportiva va fi recompensată și cu 1.121.250 dolari.

Citește și Ana Bogdan și-a dat afară antrenorul chiar la Australian Open. Explicația jucătoarei de tenis: „E dus cu capul”!

Aryna Sabalenka 1
Aryna Sabalenka

„Sper ca la anul să ajung din nou în finală”

La ceremonia de premiere, jucătoarea de tenis din Belarus a primit trofeul de campioană din partea lui Billie Jean King, căreia i-a mulțumit pentru tot ceea ce a făcut pentru tenisul feminin.

„Încă tremur şi îmi cer scuze pentru engleza mea. Este o mare motivaţie că am primit trofeul de la Billie Jean King. Elena este o jucătoare extraordinară şi cu siguranţă de vom mai întâlni.

Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, copiilor de mingi, a fost incredibil să joc în faţa voastră. Mulţumesc echipei mele, cea mai nebună din circuit. Voi meritaţi acest trofeu mai mult decât mine. Abia aştept să revin anul viitor, poate să joc un tenis mai bun, că deja trofeul l-am câştigat.

Elena, știu cât de mult ai muncit şi mult succes în restul sezonului. Sper să mai avem şi alte confruntări. Mulţumesc tuturor pentru organizare şi fanilor care ne-au susţinut. Sper ca la anul să ajung din nou în finală sau chiar să câştig”, a spus Aryna Sabalenka.

Citește și Steagurile Rusiei și Belarus, interzise la Australian Open. Fanii au chemat Poliția în tribune la un meci!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...