Incident aviatic. O aeronavă care avea probleme tehnice a aterizat de urgență, sâmbătă seară, pe aeroportul Henri Coandă. Potrivit procedurilor standard, la aeroport s-a format un dispozitiv din autospeciale de pompieri și ambulanță.
Comandantul aeronavei Pilatus PC 12, care avea la bord trei membri ai echipajului și trei pasageri, a solicitat efectuarea unei aterizări de urgență pe aeroportul Henri Coandă, ca urmare a apariției unor probleme tehnice.
„În seara zilei de azi, 14 ianuarie, comandantul aeronavei Pilatus PC 12, care avea la bord doi membri ai echipajului si trei pasageri a solicitat efectuarea unei aterizări de urgență pe aeroportul Henri Coandă, ca urmare a apariției unor probleme tehnice.
Conform procedurilor standard, la aeroport s-a format un dispozitiv din autospeciale de pompieri și ambulanță.
Aeronava a aterizat în siguranță, la ora 19.48, pe pista 08R, iar dispozitivul a fost retras.
Activitatea pe aeroport nu a fost afectată și nu s-au înregistrat întârzieri ale curselor aeriene”, a transmis Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Activitatea pe aeroport nu a fost perturbată şi nu s-au înregistrat întârzieri ale curselor aeriene, a conchis compania.
Avionul de producție elvețiană, din categoria de lux, are un singur motor turbo propulsat, și este lider al vânzărilor pe această categorie.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]