Noul termen anunțat pentru deschiderea metroului din Drumul Taberei. Anunțul făcut de oficialii Metrorex

Luiza Moldovan 29.05.2020, 08:23

Metrorex se chinuie de cinci ani să inaugureze Magistrala a 5-a de metrou, iar acum ministrul Transporturilor „amenință” din nou cu un nou termen, despre care nimeni nu mai bagă mâna-n foc. Nimeni nu mai garantează nimic.

Când se deschide metroul din Drumul Taberei

Încep probele dinamice cu rame de metrou la Magistrala 5, cea atât de așteptată de locuitorii cartierului Drumului Taberei, cel mai izolat cartier din București. Pe șantier, lucrurile iar au mers greu. De data asta, motivul a fost pandemia, care a îngreunat transportul materialelor din import (mai ales cele din China și Italia). La aceasta se adaugă și infiltrațiile de apă, citează Radio România Internațional.

,,Lucrările sunt aproape de final, la partea de structură acestea sunt peste 99 % iar la finisaje și instalații 97 %. Noi estimăm că probele dinamice, vor începe luna viitoare”, a declarat pentru RRA Constantin Mustățea, director de investiții la Metrorex.

Amânările repetate ale inaugurării Magistralei 5 au creat un precedent pernibil. Nimeni nu mai crede în nicio dată avansată de cei de la Transporturi
Amânările repetate ale inaugurării Magistralei 5 au creat un precedent penibil. Nimeni nu mai crede în nicio dată avansată de cei de la Transporturi

Are o întârziere de cinci ani și încă mai sunt probleme

Nimeni, nici din Metrorex, nici din Ministerul Transporturilor, nu mai înaintează date exacte, din cauza precedentelor care au devenit de mult penibile. Anul trecut, fostul ministru al Transporturilor dădea ca sigură data de 18 decembrie drept dată de inaugurare a metroului, însă acest lucru nu a fost respectat, din cauza unor întârzieri de plată la firma care a efectuat lucrările, Astaldi. Metrorex s-a trezit cu conturile blocate pentru neplata unei datorii  de 94 de milioane de lei către Astaldi.

Lucrările la Magistrala V de metrou au început în 2011 și trebuia să se termine în 2015. M 5 are 10 stații și un depou și va deservi aproximativ 100.000 de călători, înspre și dinspre cartierul Drumul Taberei. Spre deosebire de rețeaua veche, stațiile sunt mai apropiate unele de altele – aprox. 600 de metri. În Rețeaua construită înainte de 89, distanța e de peste un kilometru.

Urmăriți Impact.ro și pe