O româncă a fost în centrul atenției la premierea de la Cupa Mondială din Qatar. A ținut trofeul primit de Messi

Anca Manolica 19.12.2022, 13:25

Trofeul lui Lionel Messi, înmânat de o româncă. Adriana Paul, stewardesă în cadrul companiei aeriene Qatar Airways, a ținut trofeul pentru cel mai bun jucător, oferit starului Argentinei. Află cine este superba tânără.

Argentina este campioana lumii

A fost o seară incendiară în Qatar! Argentina și Franța au luptat până în ultima secundă pentru trofeul mult râvnit, însă argentinienii au reușit să se impună la loviturile de departajare. Așadar, echipa pregătită de Lionel Scaloni s-a impus în finala contra Franţei, scor 4-2 (3-3).

La finalul unei partide care a ținut în tensiune toată populația lumii, starul Argentinei, Lionel Messi, a ridicat trofeul de campion și, în acest fel, și-a trecut în palmares și singura cupă care îi mai lipsea.

„Am visat de atâtea ori, mi-am dorit atât de mult încât încă nu-mi vine să cred……
Mulțumesc foarte mult familiei mele, tuturor celor care mă susțin și tuturor celor care au crezut în noi. Am demonstrat încă o dată că argentinienii, atunci când luptăm împreună și uniți, sunt capabili să realizeze orice ne propunem. Meritul aparține acestui grup, care este mai presus de individualități, este forța noastră, a tuturor celor care luptăm pentru același vis care a fost și visul tuturor argentinienilor… Am reușit!!!
VAMOS ARGENTINA CARAJO!!!!! ??????
Ne vedem foarte curând…”, este mesajul scris de Lionel Messi, după ce a fost desemnat cel mai bun jucător de la Campionatul Mondial din Qatar.

Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar
Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar

O româncă a ținut în mână trofeul căpitanului

O seară extrem de specială a fost și pentru românca Adriana Paul, cea care a ținut în mână trofeul care a mers la legendarul sportiv. Tânăra, care lucrează în Qatar ca stewardesă, s-a aflat pe scenă, la decernarea Cupei Mondiale, alături de înalți oficiali din fotbal, reprezentanți din Qatar, dar și alte stewardese.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Oficialii țării arabe au ales ca pentru ceremonia de premiere de la finala Cupei Mondiale din Qatar să apeleze și la mai multe stewardese ale companiei aeriene Qatar Airways. Acestea și-au făcut apariția pe scenă, în uniforma vișinie a companiei aeriene, pentru a aduce medaliile și trofeele.

Ulterior, tot ele au fost cele care au și înmânat trofeele. Adriana Paul s-a numărat printre ele, fiind cea care a ținut mult râvnitul premiu pentru cel mai bun jucător, fferit lui Lionel Messi.

Pe contul de Instagram, superba tânără publicat mai multe fotografii cu momentul, inclusiv unele în care a fost surprinsă de prietenii care urmăreau finala la televizor. Vezi în Galeria Foto mai multe capturi.

„Am împărțit scena cu cei mari mari oameni din fotbal”, a transmis Adriana.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...