Când se deschide, de fapt, muzeul Antipa. Anunțul e oficial

Rădulescu Valentin 25.05.2020, 14:02

Ultima perioadă a făcut ca și muzeele să fie închise, dar acum, într-un final, situația din România a început să fie mult mai liniștită, iar aceste instituții se redeschid treptat. Muzeul Antipa este pregătit pentru respectarea măsurilor de prevenire împotriva noului virus, așa că anunțul pentru deschidere a fost făcut oficial.

Din ce dată se va deschide Muzeul Antipa? Anunțul oficial

Cel mai îndrăgit muzeu din România, mai ales de către copii, își va deschide din nou porțile. Pandemia cauzată de noul virus a făcut ca România să recurgă la restricții dure, dar într-un final lucrurile s-au liniștit și încet revenim la normal. Perioada de izolare a fost dificilă mai ales pentru copii, pentru că activitățile lor au fost reduse. Acum, pentru a le face un cadou celor mici, reprezentanții  Muzeului Antipa au transmis că pe data de 1 iunie, odată cu ziua copilului, acesta se va redeschide, respectând toate măsurile de siguranță.

„Ce cadou mai plăcut poate oferi Muzeul Antipa copiilor decât redeschiderea sa, pe data de 1 iunie? După lunga despărțire impusă de epidemia de coronavirus, Muzeul Antipa își deschide porțile cu ocazia zilei de 1 iunie, respectând toate măsurile pentru siguranța vizitatorilor” au transmis reprezentanții muzeului.

Sursă Foto: edițiadedimineata.ro
Sursă Foto: edițiadedimineata.ro

Unde putem afla mai multe detalii?

Reprezentanții muzeului au transmis că până la data de 1 iunie, atunci când muzeul se va deschide, se poate accesa pagina de Facebook sau Instagram a acestuia. Acolo puteți afla mai multe detalii exacte despre cum vor decurge vizitele și care va fi programul. Până la vizitarea animalelor în muzeu, le puteți vedea pe rețele de socializare. Totodată, Muzeul Național de artă al României și Muzeul Colecțiilor de Artă s-au deschis în această lună.

Ne mai despart doar câteva zile de momentul mult așteptat și, pe măsură ce timpul se scurge, ne dăm seama că, pe cât de mare a fost dorul vostru de a ne vizita, pe-atât de mare a fost și dorința noastră de a fi împreună cu voi, din nou”, a mai adăugat reprezentanții.

Urmăriți Impact.ro și pe