Forțele rusești se retrag din vestul regiunii Herson. Primii evacuați sunt ofițerii și medicii

Elena Avramescu 24.10.2022, 14:45
Forțele rusești se retrag din vestul regiunii Herson. Primii evacuați sunt ofițerii și medicii

Raportul de duminică al expertților de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a arătat faptul că armata rusă a demarat evacuarea ofițerilor, precum și a medicilor din regiunea Herson. Astfel că Rusia a decis să-și retragă forțele înapoi peste râul Nipru anticipând avansul contraofensivei ucrainene în capitala regională Herson.

Ofițerii și medicii, evacuați din regiunea Herson

„Forțele rusești și-au continuat retragerea din vestul regiunii Herson în timp ce se pregătesc de acțiuni de amânare care cel mai probabil vor avea o eficiență doar parțial”, găsim notat în raportul de sâmbătă al ISW.

Se pare că forțele ruse aflate în retragere în Herson au reușit să-și evacueze până în acest moment ofițerii și medicii din Berilsav, un oraș situat la nord-est de Herson, iar armata se ocupă cu transferul pacienților de la Spitalul din Kahovka, posibil pentru a elibera paturi de spital pentru soldați.

Mai mult, în jur de 2.000 de soldați nou mobilizați, ce compun o forță neexperimentată, ar fi primit sarcina să mențină linia frontului pentru a înfrâna avansul ucrainean pe măsură ce forțele ruse din regiunea Herson se retrag.

„Este improbabil ca rezerviștii nou-mobilizați și slab antrenați să poată ține pepit și rezista unui atac ucrainean în eventualitatea în care forțele ucrainene decid să atace și să urmărească forța care se retrage”, a notat ISW.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Recent, au apărut zvonuri conform cărora forțele ruse „vor primi vești proaste din provincia Herson” în următoarea săptămână, iar luna noiembrie va fi „extrem de dificilă” pentru ei.

În plus, un corespondent de război atenționa pe 19 octombrie că raportul dintre forțe este de patru soldați ucraineni la unul rus și că din această pricină „pierderi teritoriale sunt posibile în următoarele două luni, dar că înfrângerea într-o luptă nu echivalează cu pierderea războiului”, se mai arată în raportul ISW.

Rezolutie ONU pentru abuzurile trupelor ruse in Ucraina. China a votat impotriva
Trupe ruse in Ucraina

Recent, au apărut zvonuri conform cărora forțele ruse „vor primi vești proaste din provincia Herson” în următoarea săptămână, iar luna noiembrie va fi „extrem de dificilă” pentru ei.

În plus, un corespondent de război avertiza că la data de 19 octombrie raportul dintre forțe este de patru soldați ucraineni la unul rus și că din această pricină „pierderi teritoriale sunt posibile în următoarele două luni, dar că înfrângerea într-o luptă nu echivalează cu pierderea războiului”.

Se pare că Herson este unica capitală regională capturată de ruși, iar administrația pro-rusă locală a dat startul evacuării peste râul Nipru zecilor de mii de civili din cauza unei apropiate contraofensive ucrainene.

„Administrația de ocupație a invocat situația tensionată de pe front, pericolul crescut de bombardamente masive asupra orașului și amenințarea unor atacuri teroriste și a oferit instrucțiuni cu privire la locul unde pot lua bărci care să îi ducă dincolo de râu.

Administrația de ocupație i-a încurajat pe cei evacuați să ia cu ei îmbrăcăminte, obiecte de valoare și documente, indicând că nu se așteaptă la o revenire rapidă a rușilor sau a civililor în vestul Khersonului”, au declarat experții ISW în raportul din 22 octombrie.

Recent, forțele rusești au reușit să construiască un pod de pontoane în paralel cu podul Antonovski, destul de avariat în urma atacurilor ucrainene, cu rolul de a avea un rol esențial în retragerea forțelor ruse peste Nipru.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...