MAE, atenționare de călătorie pentru Italia. Două companii aeriene vor fi în grevă. Despre ce perioadă este vorba

Beatrice Dumitru 29.09.2022, 15:50
MAE, atenționare de călătorie pentru Italia. Două companii aeriene vor fi în grevă. Despre ce perioadă este vorba

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că două companii aeriene vor fi în grevă. Din acest motiv, pot exista modificări ale orarelor de zbor planificate anterior de aceste companii.

Atenționare de călătorie pentru Italia

După ce pe 28 septembrie a recomandat românilor care se află în Rusia să părăsească țara „cât mai curând”, iar celor care au în plan astfel de călătorii să le evite, dacă nu sunt esențiale, acum Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă atenționare de călătorie.

Potrivit MAE, sindicatele Filt-Cgil şi Uiltrasporti au anunţat pentru 1 octombrie o grevă a piloţilor şi însoţitorilor de bord din cadrul companiilor aeriene Ryanair şi Vueling.

MAE, atenționare de călătorie pentru Italia. Două companii vor fi în grevă. Despre ce perioadă este vorba
Atenționare de călătorie pentru Italia. Sursa foto: Unsplash

Informații pentru cetățenii români

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma.

  • +39 06 835 233 44;
  • +39 06 835 233 52;
  • +39 06 835 233 58;
  • +39 06 835 233 56;
  • +39 06 835 233 69;
  • +39 06 835 233 71;
  • +39 06 835 233 74.

Apelurile vor fi redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență în funcție de regiune:

  • Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
  • Consulatul General al României la Milano: +39 366.108. 1444
  • Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
  • Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134 Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
  • Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299 Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

MEA recomandă și consultarea paginilor web: scioperi.mit.gov.it, roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte că cetăţenii români din străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, cu informaţii şi sfaturi de călătorie.

Mesaj de la directorul Ryanair

Directorul general de la compania de tip low-cost Ryanair, Michael O’Leary, spunea în luna august că era în care un bilet de avion costă zece euro şi chiar mai puţin s-a terminat, din cauza scumpirii combustibilului.

Fără îndoială că tarifele noastre promoționale foarte ieftine, cele de un euro, cele de 0,99 euro, chiar și tarifele de 9,99 euro, cred că nu vor mai exista în următorii ani”, a spus Michael O’Leary, directorul Ryanair.

Compania Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...