Pe 15 septembrie, Alexandru Arșinel a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Celebrul actor se află la Terapie Intensivă, iar fanii care-l admiră speră într-o minune, ca cel care le-a adus zâmbete pe buze să-și revină. Acum au ieşit la iveală noi detalii despre starea maestrului!
În urmă cu o săptămână, Alexandru Arșinel a ajuns din nou în grija medicilor. Celebrul actor este internat la Terapie Intensivă, la Spitalul Universitar din Capitală.
Din păcate, starea de sănătate a acestuia nu este deloc bună, iar familia, prietenii și fanii se roagă la o minune. O sursă apropiată maestrului a declarat că Alexandru Arșinel a suferit complicații la plămâni.
În plus, escarele s-au extins și există chiar și riscul unei septicemii. În momentul de față, actorul este ventilat și hrănit cu ajutorul perfuziilor, prin intermediul cărora i se administrează și medicația.
„A fost dus la Spitalul Universitar, unde se află la ATI, direct de la Fundeni, și nu acasă, cum era stabilit inițial, după ce au intervenit complicații și la plămâni, din cauza unor infecții spitalicești mai vechi.
Familia a făcut tot ce se putea, pentru ca acele escare de la călcâie să nu se extindă, să nu
dea în septicemie, motiv pentru care a fost internat pe secția de Chirugie Plastică. Din cauza problemelor cu plămânii, a fost ventilat mecanic, iar medicația și hrana i se administrează prin intermediul perfuziilor.
Medicii de la Universitar îi cunosc tot istoricul, pentru că a mai fost internat aici. Și tot aici i s-au făcut cam toate investigațiile medicale. Este pe mâini bune. Va mai rămâne câteva zile în secția de ATI”, a precizat o persoană apropiată actorului, în exclusivitate, pentru Playtech.
Citește și Motivul pentru care Alexandru Arșinel a trebuit să fie internat din nou. Ce spun oamenii din spital!
După ce a fost externat de la Spitalul Fundeni, marele actor urma să fie vizitat la domiciliu de către foștii colegi de la teatru. Din păcate, aceștia nu au mai apucat să-l vadă pe maestru, asta deoarece la scurt timp a fost internat la Spitalul Universitar.
Alexandru Arșinel nu a mai apărut în public din iunie 2022. Atunci, acesta a primit o distincție importantă din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.