Soția antrenorului de la CFR este top model. Are 45 de ani, dar arată ca la 20. Cele mai provocatoare apariții ale Adrianei, partenera lui Dan Petrescu GALERIE FOTO

Ana Anitoiu 20.08.2022, 23:37

Soția antrenorului de la CFR Cluj este top model. Are 45 de ani, dar arată ca la 20. Adriana și Dan Petrescu formează un cuplu de aproximativ două decenii, dar pentru ea, acest timp pare că nu a trecut. Iată unele dintre cele mai provocatoare apariții ale ei.

Soția lui Dan Petrescu, despre frumusețe

Adriana Petrescu are o pasiune pentru înfrumusețarea prin metode naturale și pentru fitness și are o afacere în acest domeniu. Soția antrenorului de la CFR Cluj a explicat la un moment dat ce înseamnă frumusețea pentru ea și ce regulă respectă în fiecare zi.

„Pentru mine, frumuseţea înseamnă, înainte de orice altă definiţie, sănătate. Ca să funcţioneze corect, fiecare celulă din corp are nevoie de apă. Hidratarea organismului, a pielii, a părului este vitală. Dimineaţa, beau apă cu lămâie, iar apoi, pe tot parcursul zilei consum multă, multă apă. Cremele, serumurile şi măştile hidratante sunt de asemenea nelipsite din beauty kit-ul meu.

Nu mi-am făcut nicio operaţie estetică şi nici nu intenţionez să apelez la chirurgie. Într-o societate în care tot mai multe femei recurg la tratamente invazive de înfrumuseţare, eu continui să promovez frumuseţea naturală şi menţinerea acesteia prin metode non-invazive”, a scris Adriana Petrescu pe pagina ei de Facebook.

Cele mai provocatoare aparitii ale Adrianei, partenera lui Dan Petrescu
Adriana Petrescu

Soția antrenorului de la CFR, apariții de senzație în Spania și Italia

Adriana Petrescu a publicat recent imagini de senzație din Spania și Italia. Soția antrenorului echipei de fotbal CFR Cluj a făcut o ședință foto în Piața Domului din Milano. Pentru această ședință foto, a purtat o bustieră Dior în valoare de 1.000 de euro, alături de o fustă neagră și cu sandale Hermes, ale căror costuri ce se situează în jurul aceleiași sume.

Adriana, în vârstă de 45 de ani, este partenera de viață a antrenorului Dan Petrescu, în vârstă de 54 de ani, de aproape două decenii. Cei doi au împreună o fiică, Jennifer. Fostul fotbalist a mai avut o căsnicie, în perioada 1992–2003, cu Dana Petrescu. Din acel mariaj, are doi copii, Rebecca și Chelsea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...