Creșterea bruscă a cazurilor de hepatită sau de inflamație hepatică la copiii de vârste mici a pus pe jar oficialii din domeniul sănătății. Majoritatea cazurilor au fost la copii sub 5 ani. Simptomele inițiale au constat în vărsături și diaree, urmate de îngălbenirea pielii sau a albului ochilor.
Cazurile de hepatită misterioasă la copii, detectate până acum în 35 de ţări, nu au legătură cu Covid-19, ci ar putea fi provocate de o combinare a două virusuri revenite în urma pandemiei, arată un studiu preliminar prezentat luni în Marea Britanie.
Cercetarea realizată de universităţile din Glasgow şi College London estimează că, din cauza crizei sanitare provocate de pandemia COVID-19, unii copii nu au mai fost expuşi timpuriu unor virusuri comune, printre care adenovirusul ce provoacă răceli şi probleme gastrointestinale . Potrivit experților, virusurile obișnuite circulă acum la copii, în special la cei sub cinci ani, la un nivel mai ridicat decât în anii precedenți.

”Când au fost ridicate restricţiile (anti-COVID-19), copiii au început să interacţioneze mai mult şi virusurile au început din nou să circule liber. Copiii s-au văzut astfel expuşi brusc, fără imunitate dobândită, unei întregi baterii de noi infecţii”, explică Judith Breuer, expertă în virusologie la Universitatea College London.
Expuşi fără imunitate în faţa acestor virusuri, este posibil ca minorii cu o anumită predispoziţie să dezvolte hepatită, potrivit autorilor studiului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Hepatita este termenul general pentru a descrie inflamația țesutului hepatic. Este adesea cauzată de o infecție virală – dar și de expunerea la unele substanțe chimice, alcool, droguri și anumite tulburări genetice.
Cele mai frecvente forme de hepatită – cunoscute de la A la E – sunt cauzate de infecții virale specifice. Cu toate acestea, acești viruși nu au fost detectați în cazurile de hepatită care se manifestă acum la la copii. Cel puţin 1.000 de cazuri au fost raportate până acum la nivel mondial.
Autoritățile britanice susțin că nu este nicio legătură între cazurile de hepatită la copii și vaccinurile anti-COVID. Vaccinurile anti-COVID sunt disponibile numai de la cinci ani în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că mulți dintre copiii diagnosticați cu hepatită nu ar fi fost eligibili.